Acum 3 săptămâni, sibianca Sara Hanț a reușit să cucerească publicul și juriul de la emisiunea „Românii au Talent” de pe PRO TV și să obțină de la actorul Mihai Bobonete un Golden Buzz.

Foto: Domy Music Star
Vineri, 2 mai, începând cu ora 20:30, Sara va fi prezentă la prima semifinală și are nevoie de cât mai multe voturi din partea publicului pentru a ajunge în finală.
Sara Hanț are 10 ani, este din Sibiu și a impresionat o țară întreagă cu interpretarea melodiei ,,Mi-am pus busuioc în păr” din repertoriul legendarei artiste
Maria Tănase. Este un copil deosebit, cu o poveste de viață emoționantă care a ajuns la inimile românilor: s-a născut prematur cu o paralizie la mâna și piciorul stâng, iar tatăl ei este nevăzător.
Din anul 2021 este elevă la Palatul Copiilor Sibiu, iar profesoara ei de canto este Dominique Simionescu. Pe parcursul anilor și-a făcut numele cunoscut în lumea
muzicii, câștigând numeroase premii la festivaluri naționale și internaționale.