Săptămână plină de evenimente la Școala Populară de Arte și Meserii „Ilie Micu”

Continuă șirul evenimentelor din cadrul Festivalului Șanselor Tale ediția a XIII-a. Organizatorii vă așteaptă și în această săptămână la următoarele evenimente, unde vor participa cei mai talentați elevi ai Școlii Populare de Arte. În acest an s-au împlinit 70 de ani de la înființare, astfel toate evenimentele organizate pe parcursul acestui an au fost dedicate acestei aniversări.

FOTO: Școala Populară de Arte și Meserii „Ilie Micu”

Luni, 20 noiembrie, la FDGR, în Sala Oglinzilor, de la ora 16:00, sunteți chemați la spectacol. Simultan, Biblioteca Astra găzduiește un alt spectacol începând cu ora 16:00, în corpul B, foaier, urmat la ora 17:00 de vernisajul expoziției cu tema „Jurnal de spectator” care este compusă din lucrările cursanților de la secția de pictură și grafică realizate la spectacolele din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, ediția cu numărul 30.

Miercuri, 22 noiembrie, de la ora 16:00, organizatorii vă invită la Sala Thalia, la spectacol, iar vineri, 24 noiembrie, de la ora 16:00, se încheie seria de evenimente cu un spectacol artistic la FDGR.

Intrarea este liberă la toate evenimentele.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*