Salvamont Sibiu primește echipamente noi pentru misiunile de căutare-salvare

Salvamont Sibiu este inclus în cea mai nouă etapă de dotare cu echipamente moderne pentru misiunile de căutare și salvare desfășurate în zonele montane. Noile echipamente sunt furnizate prin parteneriatul dintre Salvamont România, Vodafone România și Fundația Vodafone.

Sursă foto: Salvamont România

Printre echipamente se numără drone profesionale dotate cu zoom optic și camere termice de înaltă performanță. Acestea permit salvatorilor să verifice rapid suprafețe mari și zone greu accesibile și să identifice persoane dispărute sau accidentate.

Dronele pot transmite imagini în timp real către centrele de comandă, pot fi folosite pentru cartografierea zonelor de intervenție, colectarea de fotograme și ghidarea salvatorilor aflați în teren.

Potrivit Salvamont România, odată cu această nouă etapă, cele 39 de servicii Salvamont din țară ajung să opereze împreună o flotă de aproximativ 200 de drone, utilizate în diferite tipuri de intervenții.

Tehnologia este folosită și pentru misiuni speciale, inclusiv pentru generarea temporară de semnal de telefonie și internet în zone fără acoperire, verificarea automată a domeniilor schiabile sau cercetarea subacvatică cu ajutorul unor sisteme robotizate.

Echipamentele aeriene sunt susținute de o infrastructură de analiză bazată pe inteligență artificială. Salvamont România dispune de un Centru Național de Analiză a Fotogramelor, precum și de 17 centre locale care pot sprijini echipele de intervenție în operațiunile complexe de căutare.