Săliște respinge proiectul fabricii de magneziu. Cele 10 hectare nu vor fi concesionate

Proiectul fabricii de pulberi de magneziu de la Săliște primește un „nu” din partea Consiliului Local. Aleșii locali au respins astăzi, 28 septembrie, cererea companiei Mineral Proiect Invest S.A. de a concesiona 10 hectare de teren pentru construirea unei unități industriale.

Sursă foto: Primăria Săliște

Totul s-a învârtit în jurul unui teren de 100.000 de metri pătrați, aflat în proprietatea privată a orașului. Pe această suprafață, Mineral Proiect Invest S.A. intenționa să construiască o unitate pentru prelucrarea pulberilor de magneziu.

Cererea companiei a fost respinsă

După analizarea studiului, Consiliul Local a aprobat concluziile acestuia și a respins cererea de concesionare depusă de Mineral Proiect Invest S.A. Este vorba despre terenul înscris în CF 120132, cu o suprafață de 10 hectare, se arată în hotărărea CL Săliște.

Hotărârea adoptată de Consiliul Local va fi transmisă Prefecturii Sibiu, pentru verificarea legalității. De asemenea, documentul va fi făcut public, iar primarul orașului Săliște va trebui să pună în aplicare prevederile hotărârii.