Salariul minim pe economie va crește de la 1 iulie. Aproximativ 1,6 milioane de angajaţi vor primi bani în plus.

Salariul minim brut din România se va majora de la 3.300 lei la 3.700 lei pe lună, de la 1 iulie 2024, potrivit Monitorul de Cluj.

Foto: Arhivă

În România sunt circa 1,6 milioane de angajați încadrați cu salariul minim pe economie, care este în prezent 3.300 de lei brut, adică puțin peste 2.000 lei net.

În octombrie 2023, salariul minim a fost majorat cu plus 300 de lei: de la 3.000 de lei la 3.300 de lei.

Salariul minim crește de la 1 iulie

Venitul minim pe economie de la 1 iulie va fi de 3.700 lei brut, ceea ce înseamnă un salariu mediu net de aproximativ 2.300 de lei, potrivit deciziei Guvernului în urma discuțiilor cu sindicatele și patronatele în cadrul Consiliului Național Tripartit.

„HOTĂRÂRE pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată.

Începând cu data de 1 iulie 2024, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, prevăzut la art.164 alin.(1) din Legea nr.53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se stabileşte în bani, fără a include indemnizații, sporuri şi alte adaosuri, la suma de 3.700 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 168,000 ore pe lună, reprezentând 22,024 lei/oră”, potrivit proiectului de hotărâre asumat de guvernanți.

În prezent se lucrează la o nouă formulă de calcul pentru salariul de bază minim brut pe țară. Astfel, acesta va fi calculat în funcție de rata anuală prognozată a inflației, Produsul Intern Brut (PIB) prognozat, populația ocupată prognozată și câștigul salarial mediu brut lunar prognozat. Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată va fi calculat în funcție de „nivelul orientativ de 50%” din câștigul salarial mediu brut.

România figurează printre statele europene cu cel mai mic salariu minim.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*