Salariile angajaților din Primăria comunei Sadu au fost prezentate în cadrul unei conferințe de presă. Potrivit datelor furnizate de administrația locală, salariul primarului este de 5.651 de lei, în timp ce cel mai mic salariu din instituție ajunge la 3.025 de lei. Primarul comunei Sadu a ținut să le mulțumească public angajaților pentru munca depusă în ultima perioadă, despre care spune că a fost una extrem de solicitantă, în special în ceea ce privește implementarea și închiderea proiectelor.
(Maria-Antonia OANA)

Sursă foto: Mesagerul de Sibiu
„Așa cum vedeți și dumneavoastră, primarul câștigă 5.651 lei și cel mai mic salariu este 3.025 lei. Eu vreau să le mulțumesc public colegilor pentru efortul pe care l-au făcut. A fost o perioadă în care nu aș fi crezut niciodată că au capacitate să reziste la presiunea care a fost pusă pe ei. Munca pentru aceste proiecte a fost imensă. Dacă vedeați sâmbătă când am fost aici pentru închiderea proiectului traseului cicloturistic… Erau birourile pline de documente care trebuiau scanate, încărcate, trebuia să dăm click de închidere pentru proiecte”, a mai spus primarul din Sadu.

Sursă foto: Mesagerul de Sibiu
Acesta consideră că nivelul veniturilor trebuie raportat și la volumul de muncă și responsabilitatea angajaților, mai ales în contextul proiectelor pe care administrația locală trebuie să le gestioneze.
„Noi considerăm că angajații din primărie trebuie motivați, că altfel nu au niciun fel de determinare ca să mai continue”, a precizat edilul.











