Cea de-a doua ediţie a evenimentului Archery Masters Trophy, un turneu al celor mai buni trăgători cu arcul din România, are loc în week-end la Sibiu, pe poligonul Area B-52 de pe strada A.T. Laurian.
Cei 30 de concurenți de la nouă cluburi din ţară (Rădăuți, Braşov, Constanţa, Oradea, București, Deva şi Sibiu) sunt împărţiţi în trei categorii: recurve, compound și arc tradițional. Toţi sunt clasaţi pe primele cinci locuri, fie la campionatele naţionale indoor, fie la cele outdoor, fie la concursurile de field sau cele de arc tradiţional. Rundele de calificări vor avea loc sâmbătă, iar duminica este dedicată finalelor, unde cei mai buni dintre cei mai buni se vor lupta pentru marele trofeu.
Lecţii deschise
Punctul de atracţie pentru pasionaţii acestui sport va fi Open Class-ul pentru public, care va avea loc duminică, după încheierea finalelor, la ora 13.00. În grupe de câte cinci, cei interesaţi vor putea trage la ţintă şi vor putea învăţa de la cei mai experimentaţi arcaşi profesionişti din România secretele acestui sport.
Turneul este organizat de Clubul Sportiv Vektor din Sibiu şi Clubul Sportiv Aktiv din Bucureşti, sub patronajul Federaţiei Române de Tir cu Arcul. Competiția va fi arbitrată de Adrian Viorel şi Alexandru Deneş, din partea Federaţiei Naţionale de Tir cu Arcul, iar premiile sunt oferite de Clubul Vektor. (D. M.)