Comuna Sadu face un pas important în direcția consolidării serviciilor sociale, prin participarea la proiectul național „Furnizarea de servicii integrate în comunitățile rurale – facilitarea accesului persoanelor vulnerabile la servicii de bază eficiente și de calitate”.

foto: Mesagerul de Sibiu
Inițiativa reunește instituții-cheie la nivel național, printre care Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Sănătății și Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială.
Proiectul are ca obiectiv principal creșterea incluziunii sociale și reducerea sărăciei, prin dezvoltarea unor servicii comunitare integrate în aproximativ 2.000 de comunități rurale din România, printre care se numără și Sadu. Perioada de implementare este stabilită între ianuarie 2025 și decembrie 2029.
Beneficiarii direcți sunt persoanele vulnerabile din mediul rural, inclusiv vârstnici, persoane cu dizabilități și alte categorii aflate în dificultate. Implementarea la nivel local va fi realizată printr-o echipă comunitară integrată, formată din asistent social, asistent medical comunitar și mediator școlar.
La nivelul comunei Sadu, proiectul prevede o serie de intervenții concrete, printre care acordarea de sprijin pentru îmbunătățirea condițiilor de locuire, distribuirea de pachete alimentare pentru copii, dotarea cu mobilier pentru studiu a unui număr de 10 copii, dar și reabilitarea și modernizarea spațiilor de lucru din clădirea fostului dispensar.
Valoarea totală a proiectului pentru această comunitate este de 1.762.000 de lei, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene, prin Fondul Social European și Fondul European pentru Dezvoltare Rurală.
„Împreună construim o comunitate mai bună. Acest proiect înseamnă mai mult sprijin pentru cei care au nevoie, servicii mai bune și un viitor mai sigur pentru comuna noastră.”, au transmis reprezentanții Primăriei Sadu.











