Municipalitatea sibiană anunță că persoanele cu venituri reduse pot solicita tichetul electronic de energie în valoare de 50 de lei pe lună până la data de 31 decembrie 2026. Termenul inițial de finalizare al programului, stabilit pentru 31 martie 2026, a fost prelungit prin Ordonanța de Urgență nr. 89/2025.
Sprijinul financiar este acordat pentru acoperirea unei părți din factura de energie electrică, iar categoriile de beneficiari eligibili rămân neschimbate: persoanele singure cu un venit net lunar de maximum 1.940 lei; familiile cu un venit net lunar/membru de maximum 1.784 lei.
Cum se poate depune cererea
Solicitarea sprijinului poate fi făcută:
Online, prin intermediul aplicației web EPIDS, disponibilă la adresa https://epids.mmuncii.ro/login, unde solicitanții trebuie să parcurgă etapele de înregistrare.
În format fizic, pentru cei care nu dețin sau nu pot utiliza mijloace electronice, prin depunerea unei cereri tipărite la oficiile poștale sau la Direcția de Asistență Socială Sibiu (DAS).
Atenție: beneficiarii de Venit Minim de Incluziune nu trebuie să depună cerere, deoarece primesc acest ajutor din oficiu.
Sprijin oferit de Direcția de Asistență Socială Sibiu
Direcția de Asistență Socială Sibiu, instituție aflată în subordinea Primăria Municipiului Sibiu, oferă sprijin persoanelor care nu pot depune singure solicitarea prin platforma EPIDS.
Din iulie 2025 până în prezent, 323 de cereri au fost depuse cu ajutorul angajaților DAS, dintre care 305 sunt eligibile în urma verificărilor efectuate la nivel central.
Cererile pot fi obținute, completate și depuse la:
- sediul DAS din B-dul Victoriei nr. 1-3, Camera 2 (luni–joi, 08:00–15:00; vineri, 08:00–12:00);
- sediul Centrului Social Gușterița, str. Podului nr. 47A (luni–joi, 08:00–14:00; vineri, 08:00–12:00).
Documente necesare
Pentru depunerea cererii prin DAS Sibiu sunt necesare:
- cărțile de identitate ale membrilor familiei sau certificatele de naștere pentru copii;
- adeverință de venit (salariu) pentru ultimele 6 luni anterioare depunerii cererii;
- cupon de pensie pe luna anterioară depunerii;
- o factură de energie electrică.
Tichetul electronic de energie se acordă începând cu luna depunerii cererii și va fi transmis fie în format electronic, la adresa de e-mail indicată, fie în format fizic, la domiciliu.
Detalii suplimentare pot fi obținute:
- la Direcția de Asistență Socială Sibiu, la numerele de telefon 0269.208.932 și 0739.016.037;
- la Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială, la call center 021.9309 sau la adresa de e-mail sprijinenergie@mmanpis.ro












