S-a izbit de balustradă și de un copac, apoi s-a răsturnat. Isprava unui tânăr fără permis!

Un tânăr de 23 de ani, fără permis, a pierdut controlul mașinii pe care o conducea, a lovit balustrada de protecție și un copac apoi s-a răsturnat în afara părții carosabile. Atât șoferul de ocazie, cetățean străin, cât și pasagera sa sunt în stare gravă.

Foto: Arhivă

Accidentul rutier, deosebot de grav, s-a produs noaptea trecută, în jurul orei 23.40, pe str. H. Oberth din municipiul Mediaș, din cauza vitezei.

”În urma cercetărilor efectuate, polițiștii rutieri au stabilit faptul că un bărbat în vârsta de 23 de ani, cetățean străin, a condus autoturismul pe str. H. Oberth având direcția de deplasare spre Sibiu, cel mai probabil pe fondul vitezei excesive, a pierdut controlul mașinii, a lovit balustrada de protecție de pe marginea părtii carosabile și un copac din proximitate, după care s-a răsturnat în afara părții carosabile”, explică Comisar șef de poliție Luciana Lazăr, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Sibiu.

La fața locului au fost mobilizate de urgență un echipaj SMURD, o autospecială de descarcerare una de stingere și două ambulanțe SAJ. Șoferul inconștient și pasagera din autoturism au fost preluați în stare gravă. ”O femeie în vârstă de 22 de ani a avut nevoie de intervenția echipajului de descarcerare. Aceasta a fost preluată de echipajul SMURD și transportată la CPU Mediaș conștientă, având un traumatism cranio-cerebral deschis și un traumatism lombar.

Echipajul SAJ a preluat un bărbat de aproximativ 23 de ani în stare gravă, și l-a transportat la CPU Mediaș conștient”, a declarat Sg. Mag. Andreea Ștefan, purtător de cuvânt în cadrul ISU Sibiu.

Polițiștii rutieri au descoperit că tânărul care se face vinovat de producerea accidentului nici măcar nu deținea permis de conducere.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Rutier Mediaș.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*