Ruxandra Cibu Deaconu: „Tot ce se construiește în Sibiu, nu aparține politicienilor, ci sibienilor”

Senatoarea USR de Sibiu Ruxandra Cibu Deaconu a susținut o conferință de presă în care a prezentat raportul de activitate și principalele direcții ale mandatului său parlamentar, cu accent pe sănătate, tineret și sport.

(Maria-Antonia OANA)

Sursă foto: Mesagerul de Sibiu

Aceasta a subliniat că, deși în Parlamentul României sunt 464 de parlamentari, scopul nu este multiplicarea excesivă a inițiativelor legislative. „Dacă fiecare parlamentar ar depune două proiecte de lege pe an, am ajunge la peste 1.000 de proiecte anual. Nu acesta este obiectivul. Avem deja peste 12.000 de legi primare. Este mai important să îmbunătățim legislația existentă”, a declarat Ruxandra Cibu Deaconu.

Senatoarea a precizat că nu semnează și nu susține proiecte de lege fără o analiză atentă și că majoritatea inițiativelor legislative la care lucrează sunt realizate în colaborare cu ONG-uri, asociații de pacienți, mediul de afaceri și cetățeni. În ultimul an, aceasta a fost implicată în 25 de proiecte de lege.

Sănătatea sibienilor, un domeniu prioritar

Un nou proiect legislativ privind fertilizarea in vitro, realizat în colaborare cu ONG-uri din domeniul sănătății și Asociația SOS Infertilitatea va fi discutat pe 24 februarie în cadrul unei dezbateri publice.

În plan local, Ruxandra Cibu Deaconu a vorbit despre activitatea desfășurată în județul Sibiu: audiențe, întâlniri cu cetățenii, negocieri și evenimente dedicate sănătății, tineretului și sportului. Printre proiectele susținute se numără centrele pentru tineri, ca alternativă la comportamentele antisociale, îmbunătățirea sprijinului pentru cluburile sportive și extinderea programului „Șah în școală”, care a avut rezultate bune și în alte localități.

De asemenea, aceasta a amintit proiectele dedicate sprijinirii tinerilor din mediul rural, pentru a le oferi stabilitate și condiții mai bune astfel încât să nu fie nevoiți să plece la oraș.

Senatoarea a atras atenția și asupra consumului de droguri în rândul tinerilor, subliniind că statul are obligația de a salva și recupera acești tineri prin tratamente eficiente pentru adicții.

„Tot ce se construiește și se modernizează în Sibiu,  școli, spitale, drumuri  nu aparține politicienilor, ci sibienilor și tuturor celor care plătesc taxe. Eu îi reprezint cu mândrie pe sibienii care mi-au acordat încrederea lor”, a concluzionat Ruxandra Cibu Deaconu.