Roxana Vișa, argint la Cupa Europeană de judo de la Málaga. Sezon internațional de excepție

Sibianca Roxana Vișa a cucerit medalia de argint la Cupa Europeană de judo pentru seniori, desfășurată în perioada 10–11 octombrie, la Málaga, în Spania. Sportiva a urcat pe podium la categoria +78 kg, după un parcurs cu trei victorii și o finală încheiată în favoarea adversarei sale. Rezultatul completează palmaresul unui an 2026 bogat în performanțe internaționale.

(Dan GREAVU)

sursa foto: facebook/Valean Constantin Purece

Potrivit Federației Internațională de Judo (IJF), Roxana Vișa a câștigat trei meciuri consecutive, trecând de spaniola Miriam Cobos Lopez, de franțuzoaica Laura Fuseau și de tunisiana Siwar Dhawedi. În finală, sibianca a fost învinsă de poloneza Kinga Wolszczak, încheind competiția pe locul al doilea. La Málaga, Roxana Vișa a fost însoțită de sensei Simona Richter, după cum a anunțat CSS Viitorul Cluj – Judo, clubul la care e legitimată în prezent, tânăra sibianca fiind studentă la Universitatea Babeș-Bolyai – Facultatea de Educație Fizică și Sport (FEFS), secția Kinetoterapie și Motricitate Specială (KMS). „La Cupa Europeană de judo de seniori, organizată la Malaga, Roxana Vișa cucerește medalia de argint. O performanță extraordinară! Sportiva a fost însoțită de sensei Richter Simona! Felicitări pentru succesul cu care ne învățați despre – curajul și încrederea de a păși pe tatami! Buchete de aplauze și succes la următoarele competiții de nivel tot mai înalt!”, au transmis reprezentanții clubului.

sursa foto: facebook/CSS Viitorul Cluj – Judo

Două medalii de aur și un bronz în Cupele Europene, în 2026

Medalia de la Málaga se adaugă unui sezon cu rezultate importante pentru sportiva din Sibiu. În februarie, Vișa a câștigat Cupa Europeană de juniori de la Sarajevo, iar în august a obținut un nou aur la competiția similară de la Skopje, în Macedonia de Nord.

În iulie, judoka a urcat pe treapta a treia a podiumului la Cupa Europeană de juniori de la Paks, în Ungaria. Tot în acest an, ea s-a clasat pe locul al cincilea la Campionatul European de juniori desfășurat la Podgorica, în Muntenegru, în luna septembrie. Tot luna trecută, a devenit pentru a doua oară consecutiv Campioana EUROPEANĂ Universitară!

Rezultatele din 2026 vin după un an 2025 foarte bun. În noiembrie, Roxana Vișa a câștigat Cupa Europeană de juniori de la Maribor, în Slovenia, iar în iunie obținuse aurul la competiția de la Berlin. În același sezon, a mai cucerit bronzul la Paks. În clasamentul mondial al junioarelor, sportiva a ajuns până pe locul 11 la finalul anului trecut.

O competiție internațională cu peste 400 de judoka

Cupa Europeană de seniori de la Málaga a reunit 404 sportivi din 32 de țări și de pe trei continente. Întrecerea face parte din circuitul internațional de judo și oferă sportivilor ocazia de a concura la nivel înalt și de a acumula experiență în confruntările cu adversari din diferite școli de judo.