Românii sunt mai puțin dornici a-i ajuta pe cei din jur, dar le place să își etaleze averea

Rethink Romania a realizat un studiu de tip Pareto pe tema mentalității românilor, informează site-ul project-e.ro.

Sursa foto: Revistatango.ro

Rezultatele studiului Pareto scot în evidență o serie de tendințe pe care le observăm tot mai des în jurul nostru, dar care acum au în spate și o cercetare sociologică.

Din studiu a reieșit că dintre cetățenii UE, românii sunt cel mai puțin dornici a-i ajuta pe cei din jurul lor. De asemenea, sunt cei mai dornici să își etaleze averea prin cumpărarea de lucruri scumpe, arată Eurobarometrul ”Valori și Identități ale cetățenilor europeni”.

Analiza Rethink se concentrează pe românii activi, populație între 18 și 65 de ani și ”Populația Pareto”, mai exact top 20% din publicul comercial din punct de vedere al venitului lunar.

Cercetarea Rethink estimează populația Pareto la 1,9 milioane, aproximativ 10% din populația totală a României de 19,2 milioane de cetățeni rezidenți, în condițiile în care publicul comercial extins (18-65 de ani, utilizatori de internet) este estimat la 9,5 milioane cetățeni.

Interpretările trebuie nuanțate

  • De fapt românii tind să aprecieze cam aceleași valori ca restul europenilor
    • În schimb ei tind sa fie mult mai puțin fermi în a se asocia cu un anumit gen de atitudine.

Raportul Pareto realizat de Rethink Romania a investigat:

  • Diferențiatori socio-demografici
  • Valori, atitudini definitorii
  • Venituri și cheltuieli
  • Percepții în piețe-cheie
  • Percepții despre România (incluzând: calitateavietii, gradul de recomandare, percepții despre mentalitate, intenția de emigrare etc)
  • Early Adopters & Early Majority
  • Sub-tipuri motivaționale ale populatiei Pareto

ReThink Romania este o iniţiativă a unor antreprenori care cred că, în ultimii 30 de ani, România nu şi-a atins potenţialul şi care s-au hotărât să schimbe acest model, pentru ca următorii 30 de ani să fie mai productivi, iar viitorul copiilor noştri mai sănătos. Dintre membrii fondatori ai Rethink Romania face parte și sibianca Elena Lotrean.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*