România strălucește la UNESCO: Junii Sibiului duc Ardealul în inima Parisului

Pe 23 octombrie 2025, tradițiile, dansurile și sufletul românesc vor străluci la UNESCO Paris, la gala „The Soul of Romania: Celebrating the Cultural Heritage”, o celebrare a patrimoniului cultural imaterial al României.

Foto: Ansamblul Folcloric Profesionist Cindrelul – Junii Sibiului

 

Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul–Junii Sibiului” va reprezenta, în premieră absolută, tradițiile autohtone pe scena UNESCO, la invitația Delegației Permanente a României pe lângă UNESCO și a CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București.
Evenimentul excepțional este organizat cu prilejul încheierii mandatului de Președinte al Conferinței Generale a UNESCO, exercitat între 2023 și 2025 de Ambasadoarea României pe lângă UNESCO, Simona-Mirela Miculescu – prima româncă și a cincea femeie din istoria de 80 de ani a organizației care ocupă această funcție.
Producția „The Soul of Romania: Celebrating the Cultural Heritage”, concepută special pentru această ocazie de CREART, a fost realizată cu sprijinul Therme Group și al Consiliului Județean Sibiu, avându-i ca protagoniști pe artiștii sibieni.
TRADIȚIA DEVINE SPECTACOL
Junii Sibiului propun o călătorie artistică în inima identității românești, prin tablouri muzical-coregrafice semnate de Silvia Macrea și ilustrate video de Carmen Vidu.
Publicul va descoperi, prin dans, cântec și port popular, frumusețea și diversitatea patrimoniului României – o țară în care tradiția devine spectacol, iar spectacolul poartă amprenta autenticității.

Foto: Ansamblul Folcloric Profesionist Cindrelul – Junii Sibiului

De la doină și căluș, până la ie și dansurile feciorești din Transilvania, de la obiceiurile de Sânziene la cele de iarnă, spectacolul deschide o poartă către moștenirea noastră culturală.
Pe scenă vor evolua artiștii Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul–Junii Sibiului” și soliști consacrați ai folclorului românesc: Gabriel Dumitru, Paul Ananie, Oana Tomoiagă, Andreea Haisan, Alexandru Brădățan, Ana Duminică, Adrian Neamțu și Robert Târnăveanu.
Orchestra ansamblului va fi condusă de Radu Dinescu, asistent coregraf: Alesea Sas, coregraf: Silvia Macrea.

 JUNII SIBIULUI- AMBASADORI AI CULTURII TRADIȚIONALE ROMÂNEȘTI

Evenimentul va reuni ambasadori, reprezentanți ai celor 194 de state membre UNESCO, oficiali ai organizației, personalități culturale și academice, artiști, jurnaliști și iubitori ai tradițiilor românești, într-o seară dedicată valorilor și spiritului autentic.
Gala „The Soul of Romania” va fi nu doar o celebrare a patrimoniului cultural imaterial românesc, ci și o celebrare a valorilor care definesc misiunea UNESCO – Educația, Știința, Cultura, Comunicarea și dialogul între civilizații.

Foto: Ansamblul Folcloric Profesionist Cindrelul – Junii Sibiului

Prin viziunea și implicarea sa, Ambasadorul extraordinar și plenipotențiar, Simona-Mirela Miculescu, a consolidat rolul și vizibilitatea României în cadrul UNESCO și a promovat cultura ca punte între oameni, națiuni și generații.
„Este o onoare imensă pentru Ansamblul Folcloric Profesionist Cindrelul–Junii Sibiului să urce, pentru prima dată, pe scena UNESCO din Paris și să reprezinte România prin frumusețea autentică a tradițiilor noastre. Adresez sincere mulțumiri doamnei Simona-Mirela Miculescu, Ambasador extraordinar și plenipotențiar, pentru sprijinul constant acordat promovării culturii noastre în lume și pentru încrederea oferită echipei noastre. Mulțumesc, de asemenea, partenerilor de la CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, doamnei manager Nicoleta Claudia Popa, Consiliului Județean Sibiu, pentru implicarea fără de care acest proiect nu ar fi fost posibil, precum și domnului Robert Hanea, manager Therme București, un sibian care nu își uită rădăcinile și susține cultura de calitate. Prin acest spectacol-eveniment dorim să ducem mai departe sufletul României și să arătăm că patrimoniul nostru imaterial trăiește prin artă, prin pasiune și prin oameni dedicați tradiției”, declară Silvia Macrea, manager CJCPCT „Cindrelul–Junii” Sibiu.

DETALII DESPRE EVENIMENT

Maison de l’UNESCO, Paris
Joi, 23 octombrie 2025, ora 19:00
Accesul publicului: începând cu ora 17:30
Intrare liberă, pe bază de înscriere la: dl.romania@unesco-delegations.org (în limita locurilor disponibile).

Foto: Ansamblul Folcloric Profesionist Cindrelul – Junii Sibiului

Accesul se face pe baza e-mailului de confirmare și a unui act de identitate, conform regulilor de securitate UNESCO.
Gala este organizată de: Delegația Permanentă a României pe lângă UNESCO, în parteneriat cu Primăria Municipiului București – CREART , Consiliul Județean Sibiu, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul–Junii Sibiului”, cu sprijinul Therme Group.
Activitatea CJCPCT „Cindrelul–Junii” Sibiu este posibilă cu finanțarea acordată de Consiliul Judetean Sibiu.