„România educată.” Un elev de liceu cu media 4,59 ia bursă de merit!

Un elev de liceu care a obținut media 4,95 va primi bursă socială, fiindcă se încadrează între cele mai mari medii din clasă.

Foto: Arhivă

 

Situație scandaloasă la Liceul Tehnologic „Elie Radu” din Ploiești. Cea mai mică medie pentru care se acordă bursă de merit este numai 4,59.

În timp ce în alte școli de top din Ploiești există elevi cu medii de peste 9 care nu primesc bursă de merit, elevii din anumite școli pot obține o bursă de „merit” cu medii de 4 și 5, dacă aceștia se încadrează între primii 30% elevi cu cele mai mari medii, scrie observatorulph.ro. citat de Monitorul de Cluj.

„Avem copii, la liceu cu media 9,86. Coborâm lista și ultima medie, la profesională, a unui elev care primește anula cesta bursă de merit e 4,59. Vorbim de acele cazuri de elevi admiși la liceu cu note la Evaluarea Națională de 2 și 3”, a spus directorul instituției, Mădălina Boteanu.

Procentul de 30% este impus de Ministerul Educației în metodologia-cadru de acordare a burselor școlare, care a fost găndită prost, fiindcă nu se ține cont efectiv de rezultatele elevilor, ci de cele mai mari medii, chiar dacă acestea sunt de 4.

„E o discriminare. Să se numească oricum altfel, dar nu de merit”, a precizat pentru sursa citată Gabriel Țaga, directorul Colegiului Național „MIhai Viteazul” din Ploiești, o școală la care doar 3 dintre elevii care primesc bursă de merit au media mai mică de 9.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*