România, debut cu dreptul la Mondialul pe echipe!

Cu medieșeanca Andreea Dragoman pe margine, naționala feminină de tenis de masă a României a debutat cu dreptul, azi, la Campionatul Mondial pe echipe din Coreea de Sud! Tricolorele au trecut de Suedia cu 3-0, în urma victoriilor reușite de Bernadette Szocs, Elizabeta Samara și Adina Diaconu.

foto: facebook/FRTM

„Început în forță pentru lotul național feminin de senioare la Campionatul Mondial pe echipe din Coreea de Sud! Tricolorele antrenate de Viorel Filimon și Mihaela Șteff au învins categoric Suedia, scor 3-0, la debutul din Busan și au făcut un prim pas spre tabloul principal și calificarea la Jocurile Olimpice din Paris.

Rând pe rând, Bernadette Szocs, Elizabeta Samara și Adina Diaconu au intrat hotărâte la masă, și-au impus jocul în fața nordicelor și au încheiat disputa fără set pierdut.“,a notat Federația Română de tenis de masă.

România – Suedia, 3-0, în primul meci din grupa 7

  • Bernadette Szocs – Christina Kallberg 3-0 (11-8, 11-8, 11-7)
  • Elizabeta Samara – Linda Bergstrom 3-0 (11-5, 11-9, 13-11)
  • Adina Diaconu – Filippa Bergand 3-0 (13-11, 11-9, 13-11)

Rezultatele, grupele și programul sunt pe site-ul FRTM–> https://bit.ly/3SOa9kT

Meciurile pot fi urmărite pe AntenaPLAY–> https://bit.ly/439HdX5

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*