Rolul important al Muzeului Astra în dezvoltarea echilibrată a celor cinci microregiuni

Muzeul Astra din Sibiu joacă un rol important în dezvoltarea echilibrată a celor cinci microregiuni din județul Sibiu, se arată într-o postare a CJ. În cadrul unei vizite de studiu a oaspeților europeni prezenți la conferința miniștrilor de dezvoltare și la reuniunea aleșilor locali și regionali din Uniunea Europeană, Muzeul Astra a demonstrat că meșteșugurile tradiționale sunt transmise mai departe, generând bunăstare și contribuind la dezvoltarea rurală sustenabilă.

Foto: CJ Sibiu / Facebook
Dezvoltarea echilibrată a celor cinci microregiuni ale județului Sibiu se poate face cu fonduri europene și locale, printr-o instituție de cultură dinamică, așa cum este Muzeul Astra, scriu cei de la Consiliul Județean pe Facebook.
Vizita de studiu a oaspeților europeni prezenți în aceste zile la conferința miniștrilor de dezvoltare și la reuniunea aleșilor locali și regionali din Uniunea Europeană a fost un excelent prilej de a demonstra că aici, în județul Sibiu, priceperea meșterilor populari este transmisă mai departe, generând totodată bunăstare.
Patrimoniul cultural poate deveni un motor al dezvoltării rurale sustenabile, iar satul “smart” și satul tradițional să coexiste și să devină un stil de viață , o experiență turistică sau o idee de afaceri.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*