Biblioteca ASTRA din Sibiu își deschide ușile până seara târziu pentru Nocturna Bibliotecilor 2026. Sibienii sunt așteptați la film, jocuri, roboței, lectură și un recital de muzică și poezie.

Evenimentul are loc vineri, 2 octombrie, și are ca temă „Biblioteca, inima comunității”, potrivit Bibliotecii ASTRA. Programul începe la ora 17:00, la Compartimentul pentru Copii și Tineret. Cei mici vor vedea filmul de animație „Vânt printre sălcii”, cu aventurile domnului Toad.
Între 18:00 și 20:00, copiii pot participa la „Laboratorul creativ de idei colorate”, în foaierul bibliotecii. Vor crea personaje din hârtie și semne de carte, pe care le iau acasă. Tot acolo, membrii echipei Gear Maniacs Junior prezintă „Operațiunea Ozobot”, o demonstrație cu roboței. Echipa a fost premiată recent la competiția internațională FIRST LEGO League de la Beijing.
Participanții vor experimenta universul roboțeilor, îi vor vedea în acțiune și vor descoperi cât de spectaculoasă poate deveni întâlnirea dintre tehnologie, imaginație și joc. Tinerii de la Gear Maniacs Junior vor pune în scenă demonstrații gândite să stârnească întrebări, curiozitate și, poate, primele idei pentru viitorii pasionați de robotică.
În același interval, la etajul 1 se joacă Twister, Monopoly, jocuri de cuvinte și puzzle-uri. Între 20:30 și 21:30, sesiunea „Povești în pijamale” aduce aventurile lui Geronimo Stilton și ale Agathei Mistery.
Între 18:00 și 22:00, participanții își pot face fotografii într-un colț special amenajat. Tot atunci poate fi vizitată expoziția „Autori români contemporani”, deschisă pe tot parcursul lunii octombrie.
Compartimentul de Carte pentru Adulți, de la etajul 4, rămâne deschis până la ora 22:00. Cititorii pot împrumuta sau returna cărți și își pot face permis.
Seara se încheie de la ora 21:00 cu recitalul „Lumina dintre note și cuvinte”. Chitariștii proiectului „Pune Mâna pe Chitară la Bibliotecă”, coordonați de Viorel Costin, cântă alături de actrița Codruța Magdalena Vasiu. Actrița Teatrului Național „Radu Stanca” recită versuri din volumul în pregătire al sibiencei Raluca Moldovan. Repertoriul cuprinde piese pop-rock românești și hituri internaționale.












