Elevii din județul Sibiu au obținut rezultate deosebite la etapa națională a Concursului de Geografie „Terra – Mica Olimpiadă de Geografie” și la etapa interjudețeană a Concursului „Terra, de la poveste la realitate”. Județul Sibiu a fost reprezentat de 13 elevi proveniți din mai multe unități de învățământ și de la Centrul Județean de Excelență Sibiu.

Sursă foto: ISJ
Printre cele mai importante performanțe se numără trei mențiuni obținute de:
- Hadănbaș Lucas Victor, clasa a V-a, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Mediaș – 92 de puncte;
- Baciu Răzvan Andrei, clasa a VII-a, Centrul Județean de Excelență Sibiu/Școala Gimnazială „Constantin Ioan Motaș” Mediaș – 94 de puncte;
- Tătaru Paul, clasa a VII-a, Centrul Județean de Excelență Sibiu/Școala Gimnazială „Cireșarii” Mediaș – 92 de puncte.
Patru elevi sibieni au primit Premiul Special al Societății de Geografie din România:
- Maier Ioan Iulian;
- Balteș Elene Diana;
- Jecan Tudor Andrei;
- Paraschiv Maria Elena.
La doar o zi după afișarea rezultatelor naționale, elevii sibieni au continuat seria succeselor la etapa interjudețeană a Concursului de Geografie „Terra, de la poveste la realitate”, desfășurată la Focșani, în județul Vrancea. Competiția a reunit participanți din 11 județe, iar Sibiu a fost prezent pentru prima dată la această manifestare.
Cea mai bună performanță a fost obținută de Ploscar Anamaria, elevă în clasa a V-a la Școala Gimnazială „Cireșarii” Mediaș, care a câștigat Premiul al III-lea. De asemenea, au fost recompensați cu mențiuni:
- Stan Alexia Annabella;
- Jecan Tudor Andrei;
- Tătaru Paul.
„Succesul elevilor sibieni la aceste concursuri de geografie reprezintă un motiv de mândrie pentru întreaga comunitate școlară. Îi încurajăm pe toți participanții să își continue pregătirea, să rămână curioși, deschiși spre cunoaștere și să transforme geografia dintr-o disciplină de studiu într-o cheie de înțelegere a lumii în care trăim”, a declarat inspectorul școlar pentru disciplina geografie, Constantin Dincă.













