Rețeaua de apă și canalizare se extinde în cartierul Veterani

Municipalitatea sibiană a semnat contractul pentru extinderea rețelei de apă și canalizare în cartierul Veterani.

 

Foto: Primăria Municipiului Sibiu

 

“Continuăm viabilizarea cartierului Veterani, care a început să se dezvolte mai recent, prin locuințele individuale care s-au construit și continuă să se construiască aici. În primă etapă am extins rețeaua de gaz în tot cartierul printr-o serie de lucrări cofinanțate de Primăria Sibiu și de operatorul rețelei, Delgaz Grid. Prin contractul pe care l-am semnat zilele trecute vom extinde rețelele de apă și canalizare menajeră în zona mai dens construită. Valoarea investiției este de 3 milioane de lei, pentru care dorim să obținem finanțare europeană nerambursabilă din PNRR. Ulterior, vom moderniza și drumurile din această zonă”, a declarat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Contractul încheiat cu firma MGM Construcții General SRL prevede amenajarea rețelelor de apă și și canalizare menajară în perimetrul delimitat de străzile general Gheorghe Mărdarescu – căpitan Gheorghe Ignat – general Grigore Baștan – general Nicolae Dăscălescu – Dimitrie Cunțan – Nicolae Branga. Perimetrul cuprinde străzile: general Gheorghe Mărdarescu, aviator Gheorghe Bănciulescu, general Nicolae Dăscălescu, Dimitrie Cunțan, Nicolae Branga, căpitan Gheorghe Ignat, general Carol Davila, căpitan Valter Mărăcineanu – tronson I.

Peste 2,6 km de conducte de apă vor fi instalate, împreună cu căminele de vane, 20 de hidranți de incendiu de tip subteran și peste 130 de branșamente la proprietățile private. De asemenea, canalizarea se va extinde cu 1,2 km în acest cartier, urmând să se realizeze 58 de racorduri cu casele existente în zona care face obiectul proiectului.

Termenul de finalizare a acestor lucrări este de 5 luni, fără a include lunile de iarnă în care nu se va putea lucra.

 

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*