Repriză fără șut pe poarta craioveană! FC Hermannstadt – FCU Craiova, 0-0 la pauză

FC Hermannstadt întâlnește FCU 1948 Craiova, în această după-amiază, pe Stadionul Municipal Sibiu, în deschiderea etapei a 27-a a Superligii.

foto: facebook/FCH

Fără victorie în ultimele 3 runde, elevii lui Mădărășanu au vorbit toată săptămâna, mai hotărât ca oricând, despre un succes cu FCU Craiova, care să îi mențină în cursa spre play-off. Așezați într-un clasic 4-4-2, cu două vârfuri autentice, plus Balaure și Ianis Stoica marcatori „de profesie“, au încercat mai mult în prima repriză, dar n-au reușit nici măcar un șut pe spațiul porții lui Popa.

Introdus titular, Gabi Iancu (‘9) a încercat primul, dar a fost blocat, apoi Balaure (‘11 și ‘13) și-a reglat tirul, a doua oară reluând destul de aproape de țintă o centrare venită de la Opruț, spectaculos, din voleu, din interiorul careului. Ianis Stoica (‘24) a încercat apoi să rezolve de unul singur o minge recuperată chiar de el la jumătatea terenului, dar a tras alături.

Gabi Iancu (ț35) a încercat și el ceva deosebit, șut din prima de la mare distanță, balonul trecut departe de poartă. Paraschiv (‘38) a tras și el departe, de la marginea careului advers.

Prima ocazie a meciului și primul șut pe poartă a venit în minutul 45, Căbuz scoțând greu, de la vinclu, un șut din lovitură liberă trimis de Bahassa. O bună oportunitate, în condițiile în care FCU Craiova nici nu a contat în atac pe durata întregii reprize.

FC Hermannstadt a avut superioritate la șuturi pe poartă: 8-2, la cornere, dar la șuturi pe poartă a fost de abia 0-1.

Revenim cu amănunte din repriza secundă

Echipele

FC Hermannstadt: Căbuz – Butean, Găman, Ionuț Stoica, Opruț – Balaure, Murgia, Mino Sota, Ianis Stoica – G. Iancu, Paraschiv. Antrenor: Marius Măldărășanu

FCU Craiova: R. Popa – Padula, Compagnucci, Lacroix, Mascarenhas – Achim, D. Albu – Sidibe, Baeten, Bahassa – Chițu. Antrenor: Giovanni Costantino

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*