Regiunea Centru a atras peste 400 de milioane de euro

Aproape 410 milioane de euro reprezintă valoarea totală a proiectelor contractate în Regiunea Centru în cadrul POR 2014-2020, cei mai mulţi dintre beneficiari reprezentând microîntreprinderi, potrivit datelor prezentate, astăzi, la Alba Iulia, în cadrul Consiliului pentru Dezvoltare Regională (CDR) Centru.

Astfel, până la finele primului semestru al acestui an, la Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru au fost semnate 368 de contracte, cu o valoare totală a sumei solicitate de 409,45 milioane de euro.

De menţionat că numărul proiectelor depuse în cadrul POR 2014-2020 a fost de 1.094, prin care s-au solicitat fonduri de peste 1,2 miliarde de euro. Din acestea au fost contractate 368, 150 se află în selecţie, cu o valoare totală de peste 287 milioane de euro, iar 132, în valoare de peste 92 de milioane de euro, sunt în precontractare.

Din contractele semnate, majoritatea au fost depuse pentru dezvoltarea IMM-urilor. Există contracte semnate şi pentru patrimoniul cultural, infrastructura rutieră, eficienţa energetică a clădirilor publice, infrastructura de turism şi regenerarea urbană.

La şedinţele CDR Centru participă reprezentanţi ai celor şase consilii judeţene din regiune (Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu), ai municipiilor reşedinţă de judeţ şi primari nominalizaţi să reprezinte oraşele şi comunele din fiecare judeţ.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura