Senatul Universitar al Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu a conferit vineri, 17 iunie, cel mai înalt titlu onorific al universităţii, cel de Doctor Honoris Causa, prof.univ.dr. Nicolae Istudor, rectorul Academiei de Studii Economice din București.
Decizia Facultăţii de Științe Economice și Administrative de a propune Consiliului de Administraţie, respectiv Senatului universitar al Academiei Forţelor Terestre, acordarea acestui titlu prof.univ.dr. Nicolae Istudor s-a fundamentat pe rolul decisiv şi profund jucat de Domnia Sa în spaţiul academic românesc şi pe contribuţiile excepţionale pe care le-a adus în dezvoltarea domeniului economic și agroalimentar.
Acordarea titlului de DHC este o confirmare a importanţei activităţii Domniei Sale pentru instituţia noastră, atât prin promovarea şi susţinerea unei imagini favorabile în mediul academic, cât şi prin ataşamentul la valorile militare şi profesionale specifice Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”.