Răzbunare stupidă! Distrugeri cu tractorul și pumni

La data de 26 noiembrie a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au reținut un bărbat în vârstă de 43 de ani, din Veștem, cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului, violare de domiciliu, distrugere, lovire sau alte violențe, respectiv tulburarea ordinii și liniștii publice.

FOTO: arhivă Mesagerul de Sibiu

 

În fapt, la data de 25 noiembrie a.c., în jurul orei 19.00, pe fondul consumului de alcool și al unor neînțelegeri spontane cu un vecin, bărbatul a condus un tractor pe strada Principală din Veștem, a lovit poarta imobilului unde locuiește persoana cu care intrase în conflict, a pătruns în curte unde a avariat în mod repetat un autoturism parcat și s-a răsturnat.

Imediat după acest incident, bărbatul l-ar fi lovit cu pumnul pe proprietarul imobilului.

În urma verificărilor efectuate de către polițiștii care au intervenit la locul incidentului a rezultat că bărbatul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, iar testarea sa alcoolscopică a indicat o valoare de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Având în vedere împrejurările în care s-a produs acest eveniment, în cauză s-a deschis un dosar de cercetare  penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului, violare de domiciliu, distrugere, lovire sau alte violențe, respectiv tulburarea ordinii și liniștii publice.

Față de bărbatul bănuit de săvârșirea faptelor polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat unității de parchet competente pentru a dispune aplicarea unei măsuri preventive în consecință.

Cercetările sunt continuate la nivelul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*