FOTO: Război cu falșii cerșetori. Amenzi și confiscări

La data de 15 decembrie, în cadrul activităților specifice desfășurate de către polițiștii Secției nr. 1 Poliție Rurală Șelimbăr, desfășurate în zona complexului comercial de pe raza de competență, inclusiv pe linia prevenirii actelor de cerșetorie, au fost depistate 4 persoane care apelau la mila publicului.

 

FOTO: IPJ Sibiu

În fapt, 2 bărbați și 2 femei, în vârstă de 25 și 29 de ani, sub pretextul că suferă de deficiențe de auz, că sunt membrii ai unei asociații caritabile și că în această perioadă desfășoară o campanie umanitară în vederea colectării de fonduri pentru construirea unui centru internațional și național pentru copiii cu astfel de probleme, apelau la mila publicului, solicitând bani.

În urma activităților, polițiștii au constatat că pretextul folosit de către aceștia era fals, iar activitatea lor se încadrează în prevederile art. 2 pct. 3 din Legea 61 din 1991, republicată, respectiv apelarea la mila publicului.

Conform acestui act normativ, cele 4 persoane au fost sancționate contravențional cu amendă în valoare de 500 de lei fiecare, iar ca măsură complementară s-a dispus ridicarea sumei de 4800 lei și 235 euro, precum și indisponibilizarea autoturismului cu care se deplasau.

Atât asupra acestora, cât și în autoturism, polițiștii au identificat și ridicat mai multe înscrisuri sub forma unor tabele fictive, folosite pentru a induce în eroare persoanele, cu scopul de a obține sume de bani.

Astfel de acțiuni continuă și în perioada următoare.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*