Răpitorii tinerei de 20 de ani din Arpașu de Jos au fost reținuți

Tânăra de 20 de ani din Arpașu de Jos care a fost răpită de doi bărbați în noaptea de 15 spre 16 februarie a fost găsită în județul Alba, în localitatea Blaj.

„La data de 16 februarie a.c., în jurul orei 22,30, în urma activităților investigativ – operative desfășurate, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Porumbacu de Jos, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, au depistat-o pe tânăra în vârstă de 20 de ani pe raza municipiului Blaj, din județul Alba.

Tânăra se afla într-un imobil, însoțită de către doi bărbați, în vârstă de 27, respectiv 33 de ani, domiciliați în localitatea Porumbacu de Jos.

Din investigațiile preliminare derulate de către polițiști a reieșit faptul că, la data de 16 februarie a.c., în jurul orei 02,00,  bărbatul în vârstă de 33 de ani, la cererea celui în vârstă de 27 de ani, ar fi luat-o pe tânără împotriva voinței sale din fața casei pentru a o transporta într-o locație necunoscută.

Ca urmare a administrării probatoriului în cauză, față de cei doi bărbați s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore. Cei doi vor fi prezentați unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Tânăra s-a întors în familie.

Cercetările sunt continuate la nivelul Secției de Poliție Rurală Porumbacu de Jos, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig”au transmis reprezentanții IPJ Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*