Raluca Turcan: Voluntarii „Speranța și Zâmbet” aduc sprijin real comunităților din județul Sibiu

Deputata PNL Raluca Turcan a lăudat într-o postare recentă voluntarii Asociației Speranța și Zâmbet, conduși de Jenny Rasche, care sprijină comunitățile izolate din județul Sibiu. Aceasta a participat la o deplasare în localitatea Țichindeal, unde a văzut cum voluntarii livrează alimente și materiale de construcții și, mai important, cum reușesc să ofere prezență, atenție și ajutor fiecărei familii.

Sursă foto: Raluca Turcan

„Există mii de oameni în județul Sibiu pentru care siguranța zilei de mâine este legată direct de implicarea voluntarilor Asociației Speranța și Zâmbet. Mii! Spre ei pleacă zeci de transporturi de mărfuri lunar, precum acesta, de ieri, de la Țichindeal. Aici, o comunitate întreagă se traduce în ochii statului drept o singură adresă: strada Principală nr. 77. În realitate sunt zeci de case, la ridicarea celor mai multe dintre ele contribuind „doamna Jeni”, de fapt Jenny Rasche și cei din jurul său, la fel de hotărâți ca și ea să schimbe ceva.

Dar nici microbuzele cu marfă și nici acoperișurile nu sunt ceea ce au dat mai important cei de la Speranța și Zâmbet. Ci garanția că oamenii sunt văzuți și auziți! #Jenny și prietenii săi nu doar descarcă alimente și cumpără cărămizi și țigle, ci știu numele fiecărui membru al comunității. Iar asta nu doar la Țichindeal, ci și la Tălmăcel, la Chirpăr sau în celebrul Dallas, din Câmpșorul Sibiului. Știu cine merge la școală, cine muncește, cine consumă alcool și face scandal… Este o relație pe care, din birouri, nimeni nu o poate crea și, în lipsa ei, nimeni nu-i poate înțelege pe cei ce trăiesc greu…

Sursă foto: Raluca Turcan

Diferența dintre abandon și speranță nu este un camion de ajutoare, ci prezența, răbdarea, șansa.

La Țichindeal, ca și în alte locuri, este nevoie de mângâierea celor vârstnici și de speranță pentru cei mici, iar asociația le reușește pe ambele. Aici, 56 de copii vin la after-school-ul asociației, fac lecții și se bucură de atenția învățătoarelor implicate, deja de ani, în acest proiect. Lecțiile pe care le primesc eu odată cu fiecare deplasare în județ alături de Jenny sunt tot atâtea îndemnuri pe care le adresez comunității extinse a Sibiului de respect. Și de susținere a celor care, fără să aibă pretenția că schimbă lumea, schimbă, totuși, ceva!”, este mesajul transmis de Raluca Turcan.