În cadrul seriei dedicate #LuniiFemeilor, deputatul Raluca Turcan a evidențiat contribuția remarcabilă a Prof. Univ. Dr. Victoria Bîrluțiu, Șefa Secției Clinice de Boli Infecțioase din cadrul Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu.
Cu o carieră de peste trei decenii, Prof. Bîrluțiu s-a aflat permanent în prima linie a sistemului medical. Formarea sa în centrul universitar Cluj-Napoca, urmată de ascensiunea până la conducerea uneia dintre cele mai importante secții clinice din Sibiu, i-a permis să contribuie decisiv la consolidarea specialității de boli infecțioase în municipiu.

foto: Victoria Bîrluțiu facebook
„Prof. Univ. Dr. Victoria Bîrluțiu, Șefa Secției Clinice de Boli Infecțioase din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, este un medic care de peste trei decenii se află în prima linie a sistemului medical. Cu o carieră construită pas cu pas, de la formarea în centrul universitar Cluj-Napoca, până la poziția de lider al uneia dintre cele mai importante secții clinice, a contribuit decisiv la consolidarea specialității de boli infecțioase la Sibiu.
În paralel, activitatea sa academică în cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, ca profesor universitar și coordonator de doctorate, înseamnă investiție directă în viitorul medicinei românești. Generații întregi de medici au fost formate sub îndrumarea sa, într-un spirit de profesionalism și responsabilitate.
Activitatea științifică, vizibilă prin numeroase lucrări și cercetări în domeniul bolilor infecțioase, completează profilul unui medic care contribuie la evoluția întregului sistem medical.
În timpul pandemiei de COVID-19, Victoria Bîrluțiu a fost în prima linie. A fost una dintre vocile echilibrate și ferme ale medicinei sibiene, într-o perioadă în care societatea avea nevoie de repere clare și de oameni care știu ce fac.
Continuăm seria dedicată #LuniiFemeilor – femei care fac diferența, zi de zi, prin ceea ce construiesc și prin viețile pe care le protejează.
Dacă aveți sugestii de oameni care merită să fie cunoscuți și promovați, vă invit să îmi scrieți în privat sau în comentarii”, scrie deutatul Raluca Turcan, președintele PNL Sibiu.











