Raluca Turcan: „Sibiul rămâne un loc în care excelența artistică este apreciată și susținută” (CP)

Sibiul a găzduit o seară culturală dedicată Zilei Naționale a Italiei, eveniment care a adus pe scena Filarmonicii de Stat Sibiu artiști de renume internațional și un program inspirat din patrimoniul muzical italian. Prezentă la concert, deputata Raluca Turcan a descris evenimentul drept o întâlnire între două spații culturale.

Sursă foto: Raluca Turcan

„O seară splendidă, în care Italia și Sibiul au vorbit aceeași limbă: limba universală a muzicii. Concertul dedicat Zilei Naționale a Italiei a adus la Sibiu rafinamentul și sensibilitatea spiritului italian, într-o seară de excepție la Filarmonica de Stat #Sibiu. M-am bucurat să îi regăsesc în sală pe domnul Italo Selleri, Consulul Onorific al Republicii Italiene la Sibiu, și pe doamna Daniela Cimpean – Presedinta Consiliului Judetean Sibiu, alături de numeroși iubitori ai muzicii. #AnnaȚifu a fost, pur și simplu, magistrală. Cu o forță expresivă rară și o tehnică impresionantă, a cucerit publicul iremediabil. Merită toate felicitările și dirijorul #MassimilianoCaldi, pentru coerența și strălucirea aduse unui program dedicat marilor compozitori italieni. În egală măsură, îl felicit pe #CristianLupeș și întreaga echipă a Filarmonicii pentru că reușesc să aducă la Sibiu artiști de talie internațională și să construiască evenimente culturale care onorează orașul nostru. Astfel de seri confirmă că Sibiul rămâne un loc în care excelența artistică este apreciată și susținută”, se arată în mesajul transmis de Raluca Turcan.