Raluca Turcan și Daniela Cîmpean, alături de voluntarii Echipei Galbene: au împărțit cadouri de Craciun pentru sute de copii. ”Să dăruim cu dragoste. Cel mai de preț dar este acela care pornește din inimă” (CP)

„Ministrul Culturii, Raluca Turcan, alături de președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Câmpean, au participat vineri, alături de Echipa Galbenă, la momentul aniversar în care grupul de voluntari formați cu precădere din membri PNL Sibiu a împlinit 4 ani de activitate.

FOTO: PNL Sibiu

Au fost ani de acțiuni solidare pentru cei vulnerabili în care mii de persoane au primit sprijin din partea voluntarilor.

<M-am bucurat să pot fi alături de Echipa Galbenă, la ceas aniversar. Se împlinesc 4 ani de solidaritate în fapte bune, iar ei au ales să celebreze acest moment în aceeași notă de noblețe cu care ne-au obișnuit: aducând bucurie celor din jur.

Această mână de oameni ai Echipei Galbene a devenit în timp un simbol al solidarității, o oază de speranță a comunității lor. Cu sute de acțiuni de voluntariat la activ, și tot atât de multe suflete atinse, au marcat aniversarea oferind bucurie unor 200 de copii, acum în prag de sărbători, în poate cea mai sensibilă perioadă din an, o perioadă în care tindem să credem mai tare în forța binelui. Uităm adesea că această forță se află în fiecare din noi. Avem puterea ca prin mici scântei să aprindem focul speranței în sufletele celor mai puțin norocoși

Echipa Galbenă este o comunitate dedicată valorilor umanitare și un exemplu care ne arată că acolo unde există unitate, determinare și dorință, efectele pozitive apar negreșit.

Îmi doresc ca misiunea în care s-au aflat astăzi să rămână nu doar o amintire plăcută din viața acestor copilași, ci și un exemplu de generozitate pe care îl vor putea realiza, la rândul lor, în viața de adult și, totodată, un imbold pentru cei din jur de a fi generoși, în fiecare zi.

Îmi îndrept aprecierea către domnul director al Muzeului Național Brukenthal, Alexandru Chituță, pentru că susține misiunile caritabile, cu fiecare ocazie. De asemenea, mulțumesc și prietenilor de la Liceul de Artă pentru că au împărtășit cu noi pasiunea lor pentru muzică și artă>, a transmis ministrul Raluca Turcan pe pagina sa de Facebook.

Caritatea nu înlocuiește responsabilitatea statului

Ministrul Raluca Turcan a subliniat faptul că Echipa Galbenă a activat cursiv în ultimii 4 ani și acțiunile voluntarilor nu s-au limitat la a acorda punctual ajutor acolo unde a fost nevoie. Au participat împreună la acțiuni de împădurit sau alte acțiuni de ecologizare a unor zone din județ, au fost alături de vârstnici, copii și persoane aflate în dificultate.

<Caritatea nu înlocuiește responsabilitatea statului de a avea politici sociale care să diminueze sărăcia și excluziunea. Spun asta cu responsabilitate, mai ales acum când ocup o funcție în guvern. Iar acțiunile noastre nu s-au limitat la cele de caritate, ci a fost o preocupare constantă, cu rezultate concrete, în privința ridicării nivelului de trai. Actiunilor de caritate li se adaugă mărirea pensiilor, investițiile publice naționale și ale comunităților locale la un nivel istoric în acest an, majorarea salariului minim, campusuri pentru învățământ dual și alte programe țintite.

În plus, în acești 4 ani Echipa Galbenă a demonstrat că actul de caritate nu trebuie să fie doar ocazional, ci o atitudine constantă de ajutorare a semenilor aflați în suferință”, a transmis Raluca Turcan.

”Să dăruim cu dragoste. Cel mai de preț dar este acela care pornește din inima, ca o expresie a afecțiunii și aprecierea pentru celălalt>, a mai spus liderul PNL Sibiu”, se arată într-un comunicat al PNL Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*