Raluca Turcan: „Primarul din Blăjel a salvat Primăria de la colaps financiar”

Deputatul PNL de Sibiu, Raluca Turcan și-a exprimat într-o postare pe Facebook satisfacția față de modul în care este condusă comuna Blăjel de către primarul Marius Mărginean. Raluca Turcan spune că de când ocupă funcția de primar, Marius mărginean a reușit să salveze primăria Blăjel de la un adevărat colaps financiar, și mai mult să facă și investiții importante în localitate.

„Blăjelul intră pe drumul dezvoltării! După șase ani de muncă și înarmat cu răbdare, Marius Mărginean a reușit să salveze Primăria de la un previzibil colaps financiar. Îmi aduc aminte dezastrul care reieșea din documente acum câțiva ani, la fel cum, însă, îmi aduc aminte de hotărârea primarului nostru, nou la vremea aceea, de a face lumină și de a readuce Primăria pe linia de plutire. Mărturisesc că părea o misiune imposibilă. Litigiile sufocau Primăria Blăjel, iar totalul bun de plată ca urmare a acestora depășea TREI MILIOANE DE EURO.

Ei bine, greul a trecut! Este rezultatul energiei inepuizabile a lui Marius și a echipei sale, cu aportul, nu atât al meu așa cum amabil a spus Marius Mărginean, cât al tuturor liberalilor sibieni care au venit, la nevoie, în sprijinul Blăjelului: de la Consiliul Județean, din Guvern atunci când a fost cazul, din ministere.

Astăzi, Primăria Blăjel s-a înscris pe drumul pe care oamenii îl așteptau și pe care îl meritau. Primăria nu mai are datorii și nici amenințarea proceselor! Bugetul recent aprobat prevede cea mai mare sumă alocată vreodată dezvoltării. Iar rezultatele se vor vedea.

Primăria Blăjel a scris proiecte și are planuri pe care sunt mândră să le promovez și să le urmăresc la București – de la drumuri și rețele de apă, până la grădinițe, o sală de sport sau capele. Lor li se adaugă, evident, proiecte deja executate precum cel din imagini: Dispensarul din Păucea, reabilitat, modernizat și dotat” a scris Raluca Turcan pe Facebook.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*