Raluca Turcan, prezentă la Festivalul Sibiu Opera: ”Este unul dintre proiectele prioritare”. Ministrul Culturii, promotor al tinerilor artiști (CP)

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a participat vineri la Gala Sibiu Opera Festival, unde au fost recompensați tinerii soliști ai master-class-ului de canto. Evenimentul a evidențiat rolul operei în educarea noilor generații de spectatori și promovarea valorilor culturale.

Foto: PNL Sibiu

”Vin de fiecare dată cu plăcere la evenimentele organizate de Filarmonica de Stat din Sibiu, iar Sibiu Opera Festival mă bucură cu atât mai mult cu cât este unul dintre proiectele prioritare susținute de Ministerul Culturii.

Dincolo de calitatea spectacolului în sine, Gala a fost, din punctul meu de vedere, un eveniment – manifest, pentru că eu cred că opera poate deveni o muzică a tinerilor în măsura în care încurajăm tinerele talente și deschidem larg porțile sălilor de spectacole pentru publicul tânăr. De asemenea, spectacolele în spații neconvenționale, care au devenit parte a peisajului citadin al Sibiului în aceste zile, reprezintă un demers binevenit de a aduce muzica mai aproape de oameni și mai ales de cei tineri”, a subliniat Raluca Turcan.

Diplomă de Excelență pentru susținerea tinerilor acordată de ministrul Culturii

Ministrul a înmânat Diploma de Excelență Operei Naționale din Cluj pentru susținerea tinerilor artiști în spectacolul „Nunta lui Figaro”.

”Mi-a revenit onoarea de a înmâna Diploma de Excelență Operei Naționale Române din Cluj-Napoca pentru susținerea tinerelor talente în producția operei „Nunta lui Figaro” de Wolfgang Amadeus Mozart.

Vreau să îi felicit pe artiștii tineri care participă la acest eveniment și pe artiștii experimentați care îi îndrumă și care îi inspiră. Invit publicul sibian să profite în număr cât mai mare de spectacolele care vor avea loc în cadrul acestui eveniment vibrant. Festivalul operei de la Sibiu aduce un plus de valoare întregii comunități, nu doar domeniului cultural, prin calitatea și diversitatea spectacolelor puse în scenă, și îndrept aprecierea mea Consiliului Județean Sibiu și Primăriei Sibiu pentru susținerea și recunoașterea evenimentelor cu adevărat valoroase”, a mai transmis ministrul Culturii.

Spectacolele din cadrul celei de-a 22-a ediții a Festivalului reunesc principalele scene lirice din țară, pe lângă spațiile neconvenționale pentru atragerea publicului tânăr. Evenimentul rămâne unul dintre proiectele culturale prioritare finanțate de Ministerul Culturii.

Promotor al tinerilor artiști

Raluca Turcan a dedicat mai multe evenimente culturale desfășurate în acest an creșterii și punerii în valoare a tinerilor artiști. În cadrul unor evenimente precum Academia ICon Arts Transilvania și a festivalului cu același nume, la Festivalul de artă Film în Sat sau la Concursul Internațional „Remember Enescu” Raluca Turcan a promovat tinerii artiști și a vorbit despre importanța susținerii lor.

„Ca ministru al Culturii, am descoperit că România are foarte multe semințe valoroase care, odată plantate în solul potrivit și hrănite corect, vor da cele mai bune roade”, a transmis Raluca Turcan referindu-se la tinerii talentați care au nevoie de promovare pentru a intra în atenția publicului larg.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*