Raluca Turcan, mulțumită de lucrările de pe lotul I al autostrăzii Sibiu – Pitești

Deputatul PNL de Sibiu Raluca Turcan, împreună cu prefectul Mircea Crețu au vizitat vineri șantierul lotului I al autostrăzii Sibiu – Pitești.

Într-o postare făcută pe pagina sa de Facebook, Raluca Turcan a apreciat stadiul avansat în care se află lucrările, și activitatea depusă de constructori.

„ Am vizitat astăzi împreună cu prefectul județului Sibiu, Mircea Crețu, șantierul lotului I al autostrăzii Sibiu-Pitești. Este o investiție deblocată în timpul mandatului meu de vicepremier al României, susținută permanent de Guvern și începută, în forță, în 2020 de un constructor care a reușit să păstreze ritmul și să depășească momentele cele mai grele ale pandemiei.

De altfel, în urmă cu mai bine de un an apreciam public eforturile pe care compania le făcea în protejarea sănătății angajaților și felul în care s-a adaptat unei provocări nemaivăzute până atunci – pandemia.

Astăzi, pe șantierul lotului I lucrau 388 de angajați cu 122 de utilaje. Sunt efective considerabile și deloc ocazionale. Pe acest șantier nu s-a întrerupt munca nici când frigul a fost mare și nici când, așa cum spuneam, pandemia limita deplasările și determina măsuri speciale.

Am circulat astăzi pe primul strat de asfalt așternut pe o lungime de câțiva kilometri ai lotului I și am vizitat șantierul viitorului Centru de Întreținere și Coordonare de la Boița. Sunt optimistă în legătură cu respectarea termenelor (2023) și voi susține, ca și până acum, ca parlamentar de Sibiu, constructorul și autoritățile în încercarea lor de a încheia lucrările înainte de data asumată. Știu că și unii și ceilalți își doresc asta și, evident, sibienii o merită.

Astăzi, procentul de realizare a investiției este de 62 la sută” a scris Raluca Turcan pe pagina de Facebook.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura