Deputatul Raluca Turcan lansează un avertisment dur cu privire la moțiunea de cenzură inițiată de Partidul Social Democrat și Alianța pentru Unirea Românilor, susținând că această mișcare riscă să destabilizeze direcția politică și economică a țării. Potrivit acesteia, momentul depunerii moțiunii reprezintă un punct critic, iar respingerea acesteia în Parlament ar fi „ultima variantă” pentru menținerea stabilității. Turcan admite că aritmetica parlamentară este complicată, însă consideră că există încă șanse ca votul să nu treacă, dacă nu vor fi atrase suficiente susțineri din partea altor grupuri parlamentare.

sursa foto: Raluca Turcan facebook
„A început instalarea haosului de către alianța PSD–AUR.
Multă lume mă întreabă ce mai poate fi făcut. Cum putem salva țara noastră de pe drumul distructiv pe care o împinge noua alianță PSD–AUR?Acum, în ziua depunerii moțiunii, singura variantă pe care am putea merge este ca moțiunea PSD–AUR să nu treacă în Parlament. Pare un scenariu foarte greu, însă este ultimul care ne poate menține pe o direcție corectă. Matematica parlamentară nu ne ajută. Dacă toți membrii PSD și AUR din Parlament votează moțiunea, ei ar mai avea nevoie de 14 voturi, de la celelalte grupuri – SOS, PACE, POT și neafiliați. Pare ușor pentru ei, greu pentru noi să menținem direcția corectă. Dar nu este imposibil.Încă mai sper că Parlamentul României, așa cum a rezultat după alegeri, își poate găsi resursele pentru menținerea țării noastre pe drumul corect: al reparării greșelilor, al relansării economice, al decăpușării, al folosirii resurselor pentru dezvoltare, și nu pentru îmbogățirea acelorași persoane de peste 30 de ani. Nu oricine a devalizat România. Nu oricine a fost conectat la conducta banilor publici. De ani de zile sunt aceiași!Iar premierul Ilie Bolojan a aprins lumina. Și se văd. Iar reacția lor este clară: sunt dispuși să facă orice ca să scape de #Bolojan. Nici nu îi interesează prioritățile reale ale României, așa cum bine a spus Ilie Bolojan: „Problemele noastre principale, în perioada următoare, țin de accesarea fondurilor europene, cea mai importantă problemă, pentru că riscăm să pierdem miliarde de euro. Orice fel de perturbare, așa cum avem în aceste zile, înseamnă scăderea încrederii investitorilor în România, creșterea dobânzilor și creșterea costului de împrumut.”Dacă moțiunea trece, atunci responsabilitatea trebuie lăsată celor care au fost parte la acest act de trădare națională.Știu că, după moțiune, dacă va fi votată, este posibil să asistăm din nou, ca altădată, la intervenții de genul: „interesul național ne cere să stăm din nou la aceeași masă, dar cu alt premier”. Pentru un astfel de scenariu, mi-e teamă că unii dintre cei care au ticluit acest plan pleacă de la premisa că toți sunt de vânzare, fără principii, fără valori și preocupați doar de interese personale. Ceea ce este fals.
#PNL va avea ocazia să arate dacă este un partid demn sau unul îngenuncheat. Un partid pentru care interesul public, al oamenilor cinstiți din această țară, primează. Și din opoziție poți lupta pentru lucrurile în care crezi, pentru oameni, cu integritate și convingerea că faci ceea ce trebuie pentru țară”, spune deputatul Raluca Turcan, președintele PNL Sibiu.











