Raluca Turcan, la 36 de ani de la Mineriadă: „Le datorăm adevărul celor care au apărat libertatea”

Deputatul Raluca Turcan a transmis un mesaj cu ocazia împlinirii a 36 de ani de la Mineriada din 13-15 iunie 1990, unul dintre cele mai controversate și dureroase episoade din istoria României postdecembriste. Parlamentarul a subliniat importanța păstrării memoriei victimelor și necesitatea aflării adevărului despre evenimentele care au marcat începuturile democrației românești.

sursa foto: Raluca Turcan facebook

În mesajul său, Raluca Turcan a descris Mineriada drept o acțiune prin care „statul și-a folosit forța pentru a stinge orice speranță democratică”, făcând referire la intervenția violentă împotriva manifestanților din Piața Universității, care protestau pentru consolidarea valorilor democratice și desprinderea de vechile structuri comuniste.

Deputatul a amintit și de observațiile făcute de scriitoarea și disidenta Ana Blandiana, potrivit căreia violențele din iunie 1990 au fost precedate de o amplă campanie de dezinformare.

„Ana Blandiana ne-a amintit că «mineriada bâtelor» a fost precedată de o «mineriadă a zvonurilor» – o campanie sistematică de dezinformare și demonizare a celor care aveau curajul să spună adevărul”, a transmis Raluca Turcan.

Parlamentarul a subliniat că rănile provocate de acele evenimente nu s-au vindecat complet nici după mai bine de trei decenii, în condițiile în care demersurile pentru stabilirea responsabilităților și înfăptuirea justiției sunt încă așteptate.

„Comemorez cu respect și recunoștință pe toți cei care au ales să rămână în Piață, să apere libertatea cu prețul sănătății și al vieții lor”, a declarat deputatul.

Raluca Turcan a evidențiat faptul că parcursul european și euroatlantic al României s-a construit și pe sacrificiul celor care au avut curajul să se opună abuzurilor în acele zile.

„România de astăzi, membră NATO și a Uniunii Europene, se construiește și pe sacrificiul lor. Le datorăm adevărul, îl datorăm și copiilor noștri”, a concluzionat aceasta.