Raluca Turcan: ”Investițiile ocupă primul loc pe agenda Consiliului Județean Sibiu, iar rezultatele se văd în teren pentru oameni” (CP)

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, împreună cu ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Adrian Veștea și cu președinta CJ Sibiu, Daniela Cîmpean, au vizitat astăzi șantierele mai multor proiecte de investiții importante pentru sibieni.

Foto: Mesagerul de Sibiu

”Sunt proiecte care asigură acces la servicii de sănătate la standarde europene, asistență socială țintită pentru cei vulnerabili, școli mai primitoare și drumuri mai bune, adică mai puțin timp petrecut în trafic. Toate aceste investiții se regăsesc in viața de zi cu zi a sibienilor.

Prezența ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației la Sibiu este un semnal puternic ca aceste investiții vor continua, ca efortul Consiliului Județean și primăriilor sibiene, va fi sprijinit de Guvern.

Vorbim de investiții prin POR , PNRR si Anghel Saligny. Adică fonduri europene și buget național cu o semnificativă cofinanțare din bugetul CJ. Fiecare dintre proiectele derulate aduce plus valoare comunității sibiene.

Este dovada că acolo unde există colaborare între guvern și administrația locală, beneficiază oamenii. Însă este necesar ca guvernarea PNL să continue, pentru ca fondurile europene să nu fie puse in pericol, pentru ca bugetul României pe anul viitor să fie axat pe investiții și pentru ca șantierele din România să fie duse la bun sfârșit.

Nu trebuie să ajungem în situația ca investițiile în beneficiul oamenilor să fie sacrificate sau puse în pericol, prin periclitarea surselor de finanțare. Din acest motiv am susținut măsurile care vizează o mai bună gestionare a bugetului de stat, asigurând totodată stabilitatea economică a României și asumarea angajamentelor față de partenerii europeni”, a explicat Raluca Turcan, ministrul Culturii

 ”În esență, investițiile văzute astăzi, alături de colegii din Guvern, sunt despre oamenii care au nevoie de spitale în care să se poată trata, au nevoie de drumuri sigure pe care să le poată folosi atunci când merg la muncă sau la cei dragi, despre copiii care au nevoie de școli speciale în care să poată fi ajutați să se integreze mai ușor în societate, despre copiii pentru care cuvântul „acasă” va însemna, în scurt timp, căsuțele de tip familial pe care le construim și nu centrele de plasament.

Toate acestea se întâmplă mult mai rapid cu sprijinul colegilor din Guvernul României”, a spus Daniela Cîmpean, Președinta Consilului Județean Sibiu.

Cele două șantiere vizitate, astăzi,  în județ , aduc investiții cumulate de peste 29 de milioane euro în modernizarea infrastructurii rutiere (DJ107B Slimnic-Păuca finanțat prin PNDL – 22,2 milioane euro și DJ 141 pe segmentul  limită județ Alba – Broșteni – Bogatu Român – 7,46 milioane euro prin Anghel Saligny).

În infrastructura de sănătate, respectiv șantierele de la Spitalul Județean (secția de neurologie – 8 milioane de euro) și de la Spitalul de Psihiatrie (4,62 milioane euro) investițiile cumulate sunt de peste 12 milioane de euro, incluzând și dotările cu echipamente. La Spitalul Județean sunt în curs de execuție lucrări la 10 din cele 11 clădiri, bugetul total alocat fiind de aproape 21 milioane euro.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*