Deputatul Raluca Turcan, președintele PNL Sibiu, critică dur decizia de anulare a unui congres al partidului, susținând că aceasta ridică semne de întrebare privind independența justiției și respectarea statului de drept în România. Parlamentarul afirmă că astfel de situații alimentează suspiciunile privind politizarea sistemului judiciar și afectează imaginea țării la nivel european.

sursa foto: Raluca Turcan facebook
Raluca Turcan susține că anularea unui congres legitim al unui partid care are prim-ministrul în funcție reprezintă un semnal îngrijorător pentru democrația românească.
„Dacă o decizie precum anularea unui congres legitim, al unui partid cu Prim-ministru în funcție ar fi fost luată înainte de ridicarea MCV, probabil că am fi fost și acum monitorizați pentru respectarea statului de drept în România”, a declarat deputatul PNL.
„Justiția pare să funcționeze la comandă”
În declarația sa, liderul PNL Sibiu afirmă că justiția este afectată de influențe politice și că această situație reprezintă una dintre problemele majore ale României.
„Am ajuns să avem o justiție care, în prea multe situații, pare să funcționeze la comandă. Corupția și politizarea justiției rămân printre cele mai grave probleme ale României”, a transmis Raluca Turcan.
Parlamentarul face referire și la investigațiile jurnalistice recente, susținând că acestea au evidențiat existența unor decizii influențate politic.
„Exact ca în documentarul Recorder, care a revoltat o țară întreagă, deciziile la comandă par să continue”, a afirmat aceasta.
Acuzații privind slăbirea PNL
Raluca Turcan consideră că în spatele acestor acțiuni s-ar afla o încercare de slăbire a Partidului Național Liberal.
„Este tot mai limpede că se urmărește slăbirea PNL. De la vârf, prin intermediul justiției, folosind toate pârghiile disponibile. Și pentru ce? Pentru ca persoane asupra cărora planează suspiciuni grave de corupție să ajungă să captureze statul român?”, a declarat liderul liberal.
Avertisment privind democrația
În încheiere, deputatul susține că astfel de evoluții reprezintă un regres pentru România și pot afecta percepția privind respectarea principiilor democratice.
„Este o situație gravă, un regres evident la aproape 20 de ani de la aderarea la Uniunea Europeană, lucru ce va ridica noi și noi suspiciuni privind degradarea democrației din România”, a concluzionat Raluca Turcan.













