A început în 2013 ca voluntar SMURD, iar apoi a devenit salvator „cu acte în regulă”. Raluca Țifra și-a dedicat ultimii 11 ani ajutării și salvării semenilor, alături de una dintre cele mai vechi colege ale ei, Rodica Boian. Este mamă a doi copii, dar când ajunge la muncă se dedică trup și suflet celorlalți. Știe că fiecare viață pe care o salvează face diferența, iar această convingere o motivează zi de zi să continue, în ciuda pericolelor și a impactului emoțional puternic pe care unele cazuri le au asupra ei.
De ce a ales o femeie ca ea această meserie, cât de greu este pentru o mamă cu doi copii să fie și salvator, a vorbit, în exclusivitate pentru Mesagerul de Sibiu, plutonier major Raluca Țifra, din cadrul ISU Sibiu.
(de Margareta LUPU)
Reporter: De când lucrați în cadrul ISU și ce v-a determinat să alegeți această meserie?
Raluca Țifra: Lucrez în cadrul ISU Sibiu din decembrie 2020, iar alegerea acestei meserii a venit din dorința sinceră de a fi în sprijinul celor aflați în nevoie. Încă de la început m-a atras caracterul dinamic al acestei profesii, o activitate permanent în mișcare, care presupune responsabilitate, seriozitate, disciplină și capacitatea de a te adapta rapid. Este o meserie în care spiritul de echipă este esențial, iar satisfacția vine din fiecare viață în care reușești să faci o diferență.
Reporter: De cât timp lucrați în cadrul SMURD (și de cât timp pe actuala funcție)?
Raluca Țifra: Activez în cadrul SMURD din aprilie 2015, inițial fiind angajată de către Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Mediaș. Primii pași în acest domeniu i-am făcut însă ca voluntar, în perioada 2013–2015, la punctul de lucru Copșa Mică. A fost o experiență care mi-a confirmat că acesta este drumul pe care vreau să îl urmez. Odată cu preluarea de către ISU Sibiu, ocup funcția de comandant de echipaj.
Reporter: Este greu sau ușor pentru o femeie să ocupe un asemenea post și din ce considerente?
Raluca Țifra: Consider că această meserie nu este definită de gen, ci de dorința de a ajuta și de capacitatea de a face față provocărilor. Pentru unele femei poate părea dificilă, având în vedere solicitarea fizică și emoțională, însă, din punctul meu de vedere, este accesibilă oricărei persoane responsabile, implicate și adaptabile. Este important să îți găsești echilibrul interior, pentru a putea gestiona atât presiunea intervențiilor, cât și impactul emoțional al acestora.
Reporter: Cum se comportă cu dvs colegii bărbați?
Raluca Țifra: Relația cu colegii este construită pe respect, sprijin reciproc și încredere. Încă de la început m-am simțit integrată în colectiv, iar experiența lor, grija și răbdarea au reprezentat pentru mine repere importante. În situațiile de urgență, funcționăm ca o echipă unită, în care fiecare știe că se poate baza pe celălalt.
Reporter: V-ați simțit vreodată discriminată, ca femeie, în acest domeniu?
Raluca Țifra: Nu am avut experiențe de discriminare. Consider că implicarea, seriozitatea și nivelul de pregătire sunt cele care definesc un profesionist în acest domeniu. Lucrul alături de colegii mei m-a ajutat să înțeleg mai bine ce înseamnă rezistența, forța fizică, dar și răbdarea și perseverența.
Reporter: Care a fost cea mai periculoasă experiență… Dar cea mai emoționantă?
Raluca Țifra: Cea mai periculoasă experiență a fost la o intervenție în care pacientul se afla căzut într-o râpă de mare adâncime. Accesul a fost extrem de dificil, imposibil cu ambulanța, fiind nevoiți să parcurgem o bună parte din traseu pe jos, cu echipamentul în spate. Ulterior, cu ajutorul unui localnic, am reușit să transportăm echipamentul cu o căruță trasă de cal. Singura soluție pentru a ajunge la pacient a fost coborârea în forță, complet echipați. A fost o intervenție lungă și solicitantă, desfășurată în frig, întuneric și teren accidentat, finalizată cu sprijinul colegilor de la Salvamont și al echipajului de Terapie Intensivă Mobilă.
Cea mai emoționantă experiență a fost la un accident rutier în care era implicat un bebeluș încarcerat și inconștient. Fiind mamă, acest caz m-a marcat profund și a avut un impact emoțional puternic asupra mea.
Reporter: Ce părere are familia dvs despre meseria pe care ați ales-o?
Raluca Țifra: Familia mea îmi oferă susținere și înțelegere necondiționată. Au înțeles cât de importantă este pentru mine și cât de dedicată sunt. Sprijinul lor este esențial și mă ajută să merg mai departe, indiferent de dificultăți.
Reporter: Ce vă place cel mai mult și care sunt părțile mai puțin plăcute?
Raluca Țifra: Ajutorul oferit semenilor în momente critice este ceea ce primează pentru mine. Aplicarea cunoștințelor pentru a salva vieți îmi aduce împlinire. Partea mai dificilă ține de stresul și oboseala acumulata, însă acestea sunt mai ușor de gestionat prin atenție, responsabilitate și muncă în echipă.
Reporter: Care sunt calitățile necesare?
Raluca Țifra: Consider că responsabilitatea este una dintre cele mai importante calități în această meserie. Lucrăm cu oameni care își pun încrederea în noi, iar seriozitatea, empatia, capacitatea de reacție rapidă și abilitățile de comunicare sunt esențiale, atât în relația cu pacienții și aparținătorii, cât și în cadrul echipei.
Reporter: Dacă v-ați putea întoarce în timp, ați alege aceeași meserie și de ce?
Raluca Țifra: Fără îndoială, aș alege același drum. Cu siguranță aș alege din nou aceeași meserie. Îmi oferă împlinire profesională și personală, prin faptul că pot ajuta și mă regăsesc în ceea ce fac.
Reporter: Cum vă petreceți timpul liber? Ce pasiuni aveți?
Raluca Țifra: Timpul liber îl dedic familiei, în special copiilor, alături de care desfășor activități care mă ajută să mă relaxez și să mă deconectez. Încerc să mențin un echilibru între odihnă și responsabilitățile zilnice, pentru a-mi putea reîncărca energia.
Reporter: Ce sfat le-ați da tinerelor care își doresc o carieră în ISU/SMURD?
Raluca Țifra: Le-aș încuraja să urmeze acest drum dacă simt cu adevărat dorința de a ajuta. Este o meserie solicitantă, care cere multă muncă, disciplină și dedicare, dar care oferă, în același timp, o împlinire greu de egalat. Și, cel mai important, să aibă încredere în ele, pentru că, prin voință și determinare, orice este posibil.















