Județul Sibiu redevine, începând de astăzi, epicentrul motorsportului românesc. Cea de-a 5-a etapă a Campionatului Național de Raliuri, Raliul Sibiului Bilstein 2026, își deschide oficial porțile pentru un weekend prelungit plin de adrenalină, tehnică și spectacol pur. Un număr de 49 de echipaje s-au aliniat la start, Parcul de Service este deja instalat în Piața Teatrului din Sibiu, transformând centrul orașului într-o adevărată sărbătoare a cailor putere. În cadrul conferinței de presă oficiale organizate la sediul Bilstein din Sibiu și moderată de jurnalista Nicolle Stănesse, oficialii și partenerii competiției au transmis mesaje constructive pentru ediția din acest an.

Sursă foto: Raliul Sibiului
„Probele de la această ediție sunt puțin mai dure, dar nu elimină deloc spectacolul. Vreau să mulțumesc tutror partenerilor noștri pentru că ne sunt alături. Facem tot posibilul să avem o imagine cât mai bună, să-i putem promova. Ne dorim ca evenimentul să arate foarte bine. Vă așteptăm pe probe!” a declarat Horațiu Baltador, președinte Sibiu Racing Team
„Sunt 4 ani de legătură între Bilstein, ca sponsor principal și Raliul Sibiului. Anul acesta este unul special pentru că noi celebrăm 30 de ani de activitate. Motorsportul este ADN_ul nostru și face parte din ce trăim noi zi de zi. Creștem împreună acest eveniment și îl facem mai spectaculos.” a declarat Raluca Crețu, manager resurse umane Bilstein
„Mă bucură parteneriatul organizatorilor cu Bilstein pentru Raliul Sibiului. Vorbim despre – poate – cel mai frumos raliu pe macadam nu doar din România, ci chiar din Europa. Acest raliu aduce la Sibiu foarte mulți oameni, dar și cei mai buni sportivi ai noștri, cu mașini extrem de performante.” a declarat Norris Măgeanu, președinte F.R.A.S.
„Salut implicarea sponsorilor sibieni. Este important să rămânem alături de un eveniment care aduce o vizibilitate foarte mare. Sperăm că și în următorii ani să reușim să organizăm această competiție la Sibiu. Consiliul Județean este alături de Raliul Sibiului Bilstein”, a declarat Adrian Bibu, administratorul județului Sibiu.
„Suntem bucuroși și mândri că suntem la al X-lea an cu Raliul Sibiului. Acesta este parteneriatul cel mai apropiat de domeniul nostru de activitate. Îmi doresc să fie un raliu bun, fără incidente.” a declarat Claudiu Braicu, director Autoklass Sibiu
„Să susținem această competiție este unul dintre cele mai importante lucruri pe care noi le putem face pentru motorsport. Sperăm să fie iar o etapă interesantă și plină de efervescență.” a declarat Cosmin Vulcu, manager Conlan Grup
„Ne-am dorit foarte mult să fim alături de piloții care fac performanță și în România. Mă bucur foarte mult că suntem apropiați de această comunitate și de pasionații de motorsport. Vă pot promite că o să ne tot vedeți la acest raliu ca sponsori pentru o lungă perioadă de timp.” a declarat Clemența Roșu, reprezentant marketing Hankook Tire Romania.
„Nicăieri nu e ca acasă! Sunt sibian. Sunt foarte fericit să fiu din nou la startul Raliul Sibiului Bilstein. Este un raliu de coeficient 1,2. Asta înseamnă din punct de vedere sportiv mai mulți kilometri decât la celelalte etape. Felicit toată echipa de organizare pentru tot ce realizează aici!” a declarat Raul Badiu, pilot
„Deși este un raliu greu, vom încerca să facem lucrurile să funcționeze și să mulțumim sponsorilor și autorităților care susțin acest eveniment. Este important să avem susținere, este un sport extrem de frumos și foarte spectaculos” a declarat Norbert Maior, pilot.

Sursă foto: Raliul Sibiului
Super Specială Bilstein, un show urban de 2,14 km
Evenimentul oficial debutează astăzi, vineri, 10 iulie, cu bătălia secundelor pe probele speciale. Fanii vor avea parte de un program electrizant: de la Shakedown-ul de la prânz din zona Cisnădie și Startul Festiv din Piața Unirii (unde atmosfera va fi încinsă de Andrei Mangalia și comediantul Romică Țociu), până la spectaculoasa Super Specială Bilstein, un show urban de 2,14 km desfășurat sub lumina reflectoarelor chiar în inima Sibiului.
Sâmbătă, echipajele vor înfrunta traseele din Mărginimea Sibiului, culminând cu legendara „Șantă de noapte”, iar duminică competiția se va decide pe prob „Șanta Max” de 22,4 km, un format inedit pe suprafață mixtă.
Raliul Sibiului Bilstein 2026 se va încheia duminică, 12 iulie, cu Festivitatea de Premiere organizată în Piața Teatrului, unde vor fi încoronați campionii etapei a cincea.
Acțiune cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu și Consiliul Județean Sibiu. Sponsor Principal – Bilstein.

Sursă foto: Raliul Sibiului













