„PSD are câteva probleme, dar o să depăşească această situaţie“ Problemele cu legea ale unor primari şi preşedinţi de consilii judeţene impun un nou criteriu de desemnare a candidaţilor, este de părere Frăticiu

Gheorghe FraticiuLa sfârşitul primei sesiuni parlamentare din acest an, deputatul social-democrat Gheorghe Frăticiu, ales în circumscripţia electorală nr. 34 Sibiu, colegiul uninominal nr. 5, a făcut un scurt bilanţ al perioadei recent încheiate. Într-un interviu acordat Mesagerului de Sibiu, parlamentarul avrigean a vorbit despre legile de mare impact adoptate în această sesiune parlamentară, dar şi despre contextul politic actual.

Mesagerul de Sibiu: Cum caracterizaţi această sesiune parlamentară?
Gheorghe Frăticiu: A fost o sesiune marcată, din punct de vedere politic, de alegerile prezidenţiale de la sfârşitul anului 2014, Opoziţia fiind mult mai agresivă şi mai motivată comparativ cu sesiunile anterioare. Au fost înregistrate o moţiune de cenzură şi şapte moţiuni simple (patru la Camera Deputaţilor şi trei la Senat), toate respinse. Este tot mai clar că PNL doreşte guvernarea cu orice preţ, forţând chiar alegeri anticipate. Nu cred că majoritatea populaţiei îşi doreşte aşa ceva, întrucât nu există o criză politică majoră. Mai degrabă, conform unor sondaje de opinie recente, se doreşte o colaborare instituţională corectă între partidele politice, între principalii factori de putere: Preşedinţie, Guvern, Parlament. Cei care doresc declanşarea unei instabilităţi politice vor fi, probabil, taxaţi la viitoarele alegeri şi vor pierde multe din voturile pe care astăzi le datorează mai mult câştigării prezidenţialelor, decât programelor pe care le promovează. La îndemnul celor din vechiul PDL, foştii colegi liberali din USL promovează acum o politică a conflictului, asemănătoare cu cea a lui Traian Băsescu, o politică pe care până mai ieri o contestau, şi cred că e posibil să piardă mult din încrederea electoratului care şi-a dorit să nu ofere puterea unui singur partid, care şi-a dorit stabilitate şi linişte.
Mesagerul de Sibiu: Care sunt problemele care afectează, la ora actuală, partidul dumneavoastră?
Gheorghe Frăticiu: PSD are câteva probleme, legate de justiţie, în primul rând, dar şi de sănătatea premierului. Dar, fiind un partid mare, o să strângă rândurile şi o să depăşească această situaţie cu pierderi minime. Imaginea negativă creată de o parte de mass-media este estompată de buna guvernare, de creşterea economică înregistrată şi măsurile de relaxare fiscală care, sunt convins, se vor regăsi cât de curând şi în buzunarele cetăţeanului.
O problemă o poate reprezenta UNPR, un partid care a crescut prin racolări de colegi parlamentari, un partid care, chiar dacă nu a participat la alegeri în mod direct, pe liste proprii, reprezintă acum balanţa care poate înclina între continuarea guvernării sau cedarea puterii în mâna PNL. Eu cred că dl. general Oprea realizează că românii care cred în interesul naţional, chiar dacă uneori acceptă trădarea, urăşte şi nu-i iartă pe trădători.
Mesagerul de Sibiu: Ce evenimente au influenţat, în opinia dvs., această perioadă, din perspectiva PSD?
Gheorghe Frăticiu: Vreau să punctez un eveniment deosebit, care a marcat şi a schimbat profund viaţa politică românească. Este vorba de Consiliul Naţional al PSD din martie 2015. Lucrările acestui for politic au reprezentat un moment de răscruce, reuşind, prin principiile de integritate adoptate, să producă efecte profunde, scoţând în afara jocului politic actori importanţi, pe toţi cei acuzaţi de fapte de corupţie. Am spus acuzaţi şi nu vinovaţi. Mărturisesc că nu sunt întru totul de acord cu acest lucru şi consider că s-a încălcat un principiu democratic fundamental: prezumţia de nevinovăţie. S-a încercat promovarea unui principiu mai mult decât discutabil: în situaţii extraordinare se impun măsuri extraordinare. Am oferit gloanţe adversarilor politici care ne-au decimat, scoţând în afara politicii personalităţi marcante ale partidului. Dau un singur exemplu: Adrian Năstase.
Mesagerul de Sibiu: Cum vedeţi contextul politic actual?
Gheorghe Frăticiu: Perioada actuală este marcată de pregătirea alegerilor locale din iunie anul viitor. Este un proces anevoios, deloc simplu. Problemele cu legea ale unor primari şi preşedinţi de consilii judeţene impun un nou criteriu de desemnare a candidaţilor, legat de posibile probleme juridice şi de imagine publică. Dacă pentru preşedinţii de consilii judeţene s-a găsit o rezolvare, cu care personal n-am fost şi nu sunt de acord, respectiv alegerea indirectă, desemnarea primarilor este dificilă. Dau exemplul cel mai la îndemână: oare FDGR va mai susţine candidatura domnului Arnold Klingeis, actualul primar al oraşului Avrig, declarat incompatibil de ANI şi cercetat penal de DNA?
Mesagerul de Sibiu: Ne puteţi face un scurt bilanţ, concret, al acestei sesiuni parlamentare?
Gheorghe Frăticiu: Succint, prezint câteva legi votate în aceasta sesiune parlamentară, legi de impact major pentru populaţie: noul Cod Silvic, Codul Fiscal (care prevede reducerea TVA de la 24% la 19%, începând din 1 ianuarie 2016), aprobarea OUG 65/2015 care prevede dublarea alocaţiei pentru copii, proiectul de lege privind pensiile militare de stat, proiectul de lege privind insolvenţa persoanelor fizice, Legea privind acordarea voucherelor pentru vacanţă, obligatorii pentru bugetari, utilizabile doar în turismul românesc, Legea privind finanţarea activităţilor partidelor politice, Legea privind reducerea TVA la 9% la alimente de la 1 iunie 2015 etc. Au fost aprobate două legi cu care n-am fost întru totul de acord. Este vorba de Legea alegerilor locale şi Legea privind alegerea Senatului şi Camerei Deputaţilor. Alegerea primarului dintr-un singur tur de scrutin, pe lângă faptul că avantajează primarii în exerciţiu, prezintă dezavantajul reprezentativităţii. Un primar poate fi ales, de exemplu, cu 25% din voturile liber exprimate, practic programul lui reprezentând opţiunea doar a unui sfert din cetăţenii unităţii administrativ-teritoriale prezenţi la vot. De asemenea, alegerea indirectă a preşedintelui de consiliu judeţean prin votul consilierilor judeţeni prezintă un mare dezavantaj. Poţi fi principalul partid votat, cu cei mai mulţi consilieri judeţeni, dacă nu ai majoritate simplă, preşedintele şi vicepreşedinţii sunt numiţi de alianţele formate din diverse interese. Şi ce se întâmplă când alianţele se schimbă? Schimbi preşedintele şi vicepreşedinţii? Mai poate exista stabilitate în conducerea consiliului? Mai poate exista coerenţă în programele de dezvoltare durabilă a judeţului? Eu cred că nu.
Mai sunt multe subiecte interesante ale sesiunii parlamentare recent încheiate. Dar poate voi avea posibilitatea de a reveni punctual pe anumite aspecte. Important este, cred, că s-a reuşit realizarea stabilităţii şi coerenţei în guvernare, cu creştere economică, cu o rată mare de atragere a finanţărilor europene, a investiţiilor româneşti şi străine.

A consemnat Dana MUNTEAN

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*