PSD a făcut „numiri din pix” la Prefectură și Inspectoratul Școlar, acuză Turcan

Preşedintele PNL Sibiu, deputatul Raluca Turcan, este de părere că schimbarea prefectului de Sibiu și a inspectorului școlar general dovedeşte „politizare şi dominare politică a unor instituţii”. 

Întrebată cum comentează schimbarea prefectului de Sibiu, Turcan a declarat ieri, într-o conferinţă de presă: „Vorbim de politizare şi dominare politică a unor instituţii, care la nivel judeţean ar trebui să se afle mai aproape de cetăţeni şi nu de partidul aflat la guvernare”.

Noul prefect interimar al judeţului Sibiu este Adela-Maria Muntean, care îl înlocuieşte pe Lucian Radu. La Inspectoratul Școlar Județean, a fost numită tot interimar Claudia Mery Sîmtion. Raluca Turcan a amintit că Adela Muntean este o fostă candidată la Primăria comunei Roșia, iar Claudia Sîmtion este consilier local PSD, în condițiile în care „PSD vorbește despre depolitizare”.

Pe de altă parte, Margareta Lupu, purtătoarea de cuvânt a PSD Sibiu, a declarat că Adela Muntean nu a avut funcții de conducere în cadrul PSD Sibiu, iar din 30 iunie 2017 nu mai este nici membru de partid.

Despre liberalul Ovidiu Spătari, care lasă Consiliul Local pentru funcția de director al societății Drumuri și Poduri S.A., aflată în subordinea Consiliului Județean, Turcan afirmă că nu se află în aceeași situație, întrucât Spătari a dat concurs pe post, nu a fost numit „din pix”, așa cum s-ar fi întâmplat la Prefectură și Inspectoratul Școlar. În plus, președintele PNL Sibiu afirmă despre Ovidiu Spătari că este „profesional impecabil”.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*