Bunicii din Săcădare vor avea o zi a lor! Asociația Vatra Satului Săcădate își dorește să ofere o zi de neuitat vârstnicilor din sat. De „Ziua bunicilor” aceștia vor lua parte la ateliere manuale, jocuri de societate pentru adulți, jocuri de rol, activități de comunicare, cursuri de dezvoltare personală etc, cu alte cuvinte: cântec, joc și voie bună! Pentru aceasta însă, asociația încearcă să strângă suma de 9500 de lei la Maratonul Internațional Sibiu.
Anul trecut, bunicuțele din sat au alergat la Maraton pentru a le oferi copiilor o zi de neuitat.
Margareta LUPU
Asociația „Vatra satului-Săcădate” și-a făcut un scop din trezirea la viața culturală a unei întregi comunități rurale. Satul Săcădate s-a îmbogățit în urma acestui demers cu o casă muzeală restaurată, cu o bibliotecă de poveste, un teren de fotbal, o grădiniță și o sală de sport renovată, precum și cu un parc al copiilor. O comunitate nu rezistă în absența unor proiecte comune. Cea mai nouă orientare a asociației este către bunicii satului, care au o viață anostă, lipsită de perspectivă și care au nevoie de socializare, de proiecte în care ei să fie implicați și să se simtă valorizați. Prin proiectul din anul acesta asociația își propune să organizeze o zi specială pentru bunici, cu diverse ateliere interactive de dezvoltare personală și veselie multă.
Proiectul din acest an vizează componenta socială a comunității. Bunicii satului Săcădate nu beneficiază de avantajele bunicilor de la oraș cu privire la modul de petrecere a timpului liber (cluburi de seniori, săli de sport, parcuri în care să se întâlnească să joace șah, să discute, în care să facă sporturi în mod organizat în aer liber, să meargă în excursii), iar paleta de opțiuni pentru acest gen de activități este mult mai restrânsă decât la oraș. Asociația Vatra Satului își propune să suspende chiar și pentru o zi toate aceste diferențe.
„De <<Ziua Bunicilor>> ne propunem să organizăm o mulțime de activități dedicate acestora: ateliere manuale, jocuri de societate pentru adulți, jocuri de rol, activități de comunicare, cursuri de dezvoltare personală etc., iar într-o altă zi ne propunem să îi ducem să vizioneze o piesă de teatru. Într-un cuvânt: cântec, joc și voie bună pentru bunici!!! Prin mobilizarea voluntarilor din sat se dorește și crearea unui sentiment de coeziune fără de care o comunitate nu poate rezista în timp”, spun reprezentanții Asociației Vatra Satului Săcădate.
Pentru a anima viețile celor 35 de persoane cu vârste de peste 65 de ani, care locuiesc în Săcădate, asociația trebuie să strângă suma de 9500 lei. Puteți ajuta AICI