Bunicuțele din Săcădate aleargă la Maratonul Internațional Sibiu

12 bunicuțe hotărâte din Săcădate s-au înscris la Maratonul Internațional Sibiu pentru a le oferi nepoților o zi de neuitat. Doamnele concurează pentru proiectul Asociației „Vatra Satului Săcădate”, „Visul unei nopți de vară la țară”, prin care se dorește organizarea unei zile speciale dedicate copiilor, care să cuprindă spectacole de teatru și magie, jocuri și întreceri sportive, surprize dulci și altele.

foto: Asociația Vatra Satului Săcădate

Cele 12 doamne, Mărioara, Mihaela, Lena, Chivuța, Maria, Cori, Maria, Olga, Cornelia, Doina, Livia și Benonia, au vârste cuprinse între 57 și 75 de ani. Dar acest lucru nu le-a împiedicat să se înscrie în cursa de 3,4 kilometri, dimpotrivă.
„Bătrânețea, sau ieșitul la pensie sunt asociate deseori cu inutilitatea, boala, uitarea și pasivitatea.
Nu în toate situațiile însă, persoanele în vârsta urmează acest traseu. Dovada este că în satul nostru avem o echipă de bunici pensionate care au o vitalitate, o implicare socială și o voie bună care le recomandă ca cea mai inedită echipă ce va alerga la maraton pentru proiectul nostru.
De departe vor avea nu numai respectul nostru, dar vom fi și cea mai tare galerie.
Să le susținem și să le dăm încredere pentru că sunt un model pentru noi!”, spune Anca Groza, președinta Asociație „Vatra satului Săcădate”.
Proiectul pentru care vor alerga cele 12 bunicuțe, „Visul unei nopți de vară la țară”, vizează mai ales componenta culturală a comunității. Copiii din Săcădate nu beneficiază de unele avantaje de la sine înțelese pentru elevii din mediul urban: nu-și fac temele într-un afterschool, nu merg la teatru sau la cinematograf, iar paleta de opțiuni pentru activitățile extracurriculare este mult mai restrânsă decât la oraș. Asociația „Vatra Satului-Săcădate” își propune să suspende, măcar pentru o zi, toate aceste diferențe. De Ziua Internațională a Copiilor, în Săcădate se vor organiza o mulțime de activități culturale dedicate celor mici: spectacole de teatru și magie, jocuri și întreceri sportive, surprize dulci ș.a. Prin mobilizarea voluntarilor din sat se dorește și crearea unui sentiment de coeziune fără de care o comunitate nu poate rezista în timp.
Suma de care a nevoie pentru acest proiect este de 8000 de lei, iar până în prezent s-au înscris 29 de alergători și 39 de susținători.
Pe cele 12 bunicuțe temerare le puteți susține AICI

foto: Asociația Vatra Satului Săcădate

Asociația „Vatra satului-Săcădate” și-a făcut un scop din trezirea la viață culturală a unei întregi comunități rurale. Satul Săcădate s-a îmbogățit, în urma acestui demers, cu o casă muzeală restaurată, cu o bibliotecă de poveste, un teren de fotbal, o grădiniță și o sală de sport renovată, precum și cu un parc al copiilor- cel mai recent proiect de succes. O comunitate nu rezistă în absența unor tradiții și a unor proiecte comune. Cea mai nouă componentă a acestui amplu proiect comunitar este un eveniment organizat cu prilejul Zilei Copiilor. Prin proiectul de anul acesta ne propunem ca copiii din Săcădate să participe la activități organizate special pentru ei: teatru, întreceri sportive, spectacol de magie ș.a.

Asociația „Vatra Satului-Săcădate” promovează cultura tradițională și valorile ei autentice, nu doar prin acțiuni de restaurare și conservare a vestigiilor trecutului, ci și în mod activ, prin punerea în scenă a obiceiurilor socio-culturale ale locului, prin trezirea la viață a satului, prin impulsionarea tinerelor generații. Încă din anul înființării, 2015, asociația și-a fixat câteva direcții clare de acțiune: înființarea casei muzeale „Vatra Satului Săcădate”, complex imobiliar ce reprezintă o gospodărie autentică românească de secol al XIX-lea. O altă direcție de acțiune o reprezintă organizarea de evenimente socio-culturale în spațiul casei muzeale. Începând cu 2017, aici s-au organizat: șezători, seri de film, poezie și lectură, concerte de colinde și mai multe brunch-uri, prin care a fost promovată gastronomia locală. Un aspect important urmărit de asociație este educația. În parteneriat cu școala din Avrig, cu ONG-uri și cu voluntari specialiști (psihologi, actori, profesori etc.) au fost organizate programe de afterschool și Școala altfel, în care s-a urmărit stimularea creativității și a inteligenței emoționale a elevilor.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*