Produsele conservate își fac apariția în Piața Volantă Transilvania.

Ne apropiem cu pași repezi de lunile ploioase de toamnă și cu toții ne dorim să începem să umplem cămara cu murături, siropuri și alte produse conservate pregătite pentru a ne bucura papilele gustative in timpul iernii.

Doina Stănilă este din satul Mohu și vine în fiecare săptămână la Piața volantă cu o gamă largă  de produse conservate și îmbuteliate. La ea găsim de la siropuri din muguri de brad, soc și lămâiță până la diverse sortimente de dulceață. De asemenea, la taraba ei mai găsim și bulion, ulei de casă din rapiță, și multe legume conservate.

Se ocupă de această activitate de șase ani și spune că a hotărât să pornească pe acest drum din plăcere.

Rețetele folosite pentru prepararea conservelor sunt autentice, moștenite de către Doina Stănilă din generație în generație.

Întrebată dacă este de părere că produsele naturale sunt mai căutate de către cumpărători în comparație cu cele din supermarketuri, Doina Stănilă a dat următorul răspuns:

„Așa și așa! Sunt mulți care pun preț pe calitate și alții pe cantitate-preț și preferă să cumpere o cantitate mai mare la un preț mai mic!”

Consideră de asemenea că produsele ei sunt căutate de către cumpărători datorită calității superioare.

Pentru viitor Doina Stănilă nu își propune foarte mult. Nu dorește să se extindă și mărturisește că este foarte mulțumită cu profitul pe care îl obține în Piața Transilvania, iar din acest motiv nu ar fi dispusă unei colaborări cu un lanț de magazine.

În cazul în care nu doriți să achiziționați conservele gata preparate și doriți să le preparați dumneavoastră acasă, vă vine în ajutor o altă producătoare cu care am stat de vorbă, și anume Susana Mărginean.

Susana Mărginean vine din Gușterița cu legume și fructe de cea mai înaltă calitate, numai bune pentru salatele de vară dar si pentru bulion, dulceață sau alte  tipuri de conserve.

Se ocupă de cultivarea legumelor de foarte mulți ani. A început la puțin timp după 1990 pentru uz personal apoi a început să  vândă și în piață.

„Nu a fost ceva planificat, nu am hotărât asta de la început, am cumpărat grădina și am rămas cu ea.” spune Susana Mărginean.

Consideră că, momentan, produsele naturale sunt mai căutate de către cumpărători față de cele din magazine.

Mai spune că produsele ei sunt pe placul cumpărătorilor pentru că sunt cultivate cât mai natural posibil.

„Cumpărătorii aleg  produsele mele pentru că nu sunt stropite, sunt bio și le dau îngrășăminte naturale” a declarat Susana Mărginean.

Susana Mărginean nu dorește să se extindă și dorește să rămână în Piața Transilvania datorită imposibilității de a produce mai multă marfă. Din același motiv nu dorește nici colaborarea cu un magazin mai mare.

„Nu am produse așa multe, am mai puține, pentru familie și copii. Ce îmi rămâne în plus aduc aici.” a spus în final Susana Mărginean.

Pe cele două producătoare, Doina Stănilă și Susana Mărginean le puteți găsi în fiecare sâmbătă, între 8 și 12 la Piața Volantă Transilvania.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*