Festivalul Brânzei și Țuicii revine în perioada 29–30 august, la Rășinari, pe Valea Ștezii, ajungând la cea de-a 23-a ediție. Ca în fiecare an, evenimentul se va desfășura pe parcursul a două zile dedicate tradițiilor locale, gastronomiei, producătorilor și meșteșugarilor, dar și cântecului și jocului. Bogdan Bucur, primarul comunei Rășinari, vorbește despre pregătirile pentru ediția din acest an, despre producătorii care vor fi prezenți și despre unul dintre cele mai așteptate momente ale festivalului și anume, pregătirea bulzului uriaș.
(Maria-Antonia OANA)

Sursă foto: Arhivă/Mesagerul de Sibiu
„Ne bucurăm că putem să organizăm și în acest an acest festival, care este la 23-a ediție. Ne-am dorit să fie prezenți cât mai mulți producători, cât mai mulți oameni care să se bucure de mâncărurile specifice zonei, de cântecul și jocul care vor fi prezente pe parcursul celor două zile de festival”, spune Bogdan Bucur, primarul comunei Rășinari.
Artiști noi și activități pentru public
Ediția din acest an nu vine cu schimbări majore în ceea ce privește conceptul festivalului, însă programul artistic continuă să fie îmbunătățit. Primarul spune că, de la un an la altul, se încearcă aducerea unor artiști noi, astfel încât publicul să aibă parte de un spectacol cât mai atractiv.
„Nu avem, în principiu, prea multe noutăți, doar din punct de vedere al spectacolului, pentru că evoluează și noi tot timpul încercăm să aducem artiști noi care să bucure spectatorii care vor fi aici”, explică edilul.
Nu vor lipsi nici activitățile deja consacrate. Vizitatorii vor putea participa la ateliere, vor avea parte de muzică și vor putea degusta mâncăruri tradiționale, în special preparate pe bază de brânzeturi și carne de oaie.
Bulzul uriaș, din nou în centrul atenției
Unul dintre momentele care au devenit deja tradiție la Festivalul Brânzei și Țuicii este pregătirea bulzului uriaș. Și în acest an, acesta va fi pregătit pentru participanți, iar primarul Bogdan Bucur speră ca recordul de anul trecut să fie depășit.
„Vom prepara acel bulz uriaș, despre care sperăm să doborâm recordul de anul trecut. Ne dorim să fie prezent și să guste din acel bulz cât mai mulți oameni”, spune primarul din Rășinari.

Sursă foto: Arhivă/Mesagerul de Sibiu
Peste 20 de producători, așteptați la Rășinari
Un alt punct important al festivalului îl reprezintă prezența producătorilor locali. Potrivit primarului, la ediția din acest an sunt așteptați peste 20 de producători, cei mai numeroși fiind cei care comercializează brânzeturi.
„Noi suntem deschiși și încercăm să promovăm pe toți producătorii din zonă și nu numai, astfel încât să încercăm ca pe acești mici producători sau mici meșteșugari să îi ajutăm să ducă mai departe ceea ce fac și să nu uite aceste lucruri pe care au învățat să le facă de mici copii, în familie”, explică Bogdan Bucur.
Primarul atrage atenția și asupra dificultăților cu care se confruntă micii producători, care, de multe ori, nu reușesc să își valorifice munca la adevărata valoare.
„Noi suntem pregătiți. Să fie și vreme bună!”
Cu pregătirile în desfășurare, administrația locală este pregătită să îi primească pe cei care vor ajunge la Rășinari. Programul artistic și oferta gastronomică sunt puse la punct, iar singura necunoscută rămâne vremea.

Sursă foto: Mesagerul de Sibiu
Primarul îi invită pe sibieni și pe turiști să participe la cea de-a 23-a ediție a Festivalului Brânzei și Țuicii și speră ca vremea să fie favorabilă pentru ca toată lumea să se poată bucura de eveniment.
„Vă așteptăm cu drag, să sperăm că vom avea și vreme bună, pentru că din punct de vedere al spectacolului și al mâncărurilor, noi suntem pregătiți. Dar să fie și vreme bună, să ne simțim cu toții cât mai bine. Vă așteptăm cu drag!”, este mesajul primarului Bogdan Bucur.












