Primul pas spre preluarea de către municipalitate a Spitalului CF Sibiu

Consilierii locali vor dezbate și vota astăzi proiectul de hotărâre privind depunerea de către municipalitate a cererii de preluare în administrare a Spitalului CF Sbiu.

Foto: Arhivă Mesagerul de Sibiu

Cererea pe care municipalitatea intenționează să o depună vine ca urmare a faptului că prin Ordonanța de Urgență 41/2023, Guvernul a aprobat transferul a 15 spitale CF din subordinea Ministerului Transporturilor în subordinea altor ministere şi instituţii cu reţele sanitare proprii, respectiv a acordat posibilitatea autorităţilor publice locale să solicite transferul acestor unităţi sanitare în vederea constituirii lor ca structuri flexibile capabile să surprindă cu promptitudine nevoile reale de sănătate ale populaţiei și administrarea lor cu respectarea Legii nr. 95/2006.

Prin adresa înregistrată cu nr. 24290/03.04.2023, Municipiul Sibiu şi-a exprimat intenţia de preluare a Spitalului General Căi Ferate Sibiu, din proprietatea publică a Statului român, aflat în subordinea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în proprietatea publică a Municipiului Sibiu şi subordinea Consiliului Local, cu respectarea tuturor prevederilor legale în domeniul transferului de competenţe.

„Municipiul Sibiu desfăşoară o politică investiţională sustenabilă. Astfel, atât din bugetul local, cât şi din fonduri rambursabile şi nerambursabile, Municipiul Sibiu investeşte în proiecte importante de dezvoltare şi modernizare a infrastructurii de sănătate şi creştere a calităţii serviciului medical din fonduri nerambursabile, având experienţa necesară cumulată din implementarea şi derularea proiectelor desfăşurate în parteneriat cu Spitalul / Clinic de Pediatrie Sibiu. De asemenea, Municipiul Sibiu a sprijinit unităţile sanitare de pe teritoriul oraşului, acordând sprijin financiar de la bugetul local, pentru asigurarea asistenţei de sănătate publică, conform Legii nr. 95/2006 actualizată privind reforma în domeniul sănătății” se arată în Raportul de specialitate care însoțește proiectul de hotărâre.

În prezent Primăria Sibiu are în administrare Spitalul de Pediatrie.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*