Primul lider PNL care îi cere demisia premierului Nicolae Ciucă. Alin Tișe, președintele CJ Cluj: „O să îi cer demisia până când va finanța fie Spitalul de Copii, fie Centrul de Transplant”

Două unități medicale așteptate de clujeni, Spitalul Pediatric Monobloc și Centrul de Transplant Multiorgan, proiecte derulate de Consiliul Județean Cluj, nu vor primi finanțare prin PNRR.

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, consideră un eșec faptul că proiectele Clujului, Spitalul Monobloc Pediatric și Centrul de Multiorgan de Transplant, nu primesc finanțare din PNRR.

Acesta speră ca Spitalul Pediatric Monobloc să intre la finanțare pe alte axe europene.

„Noi puteam să stăm și să nu facem nimic. Avem spital de copii pe care noi îl folosim și care are o vechime de peste 100 de ani. Puteam să spunem «ajunge cât avem», am cârpit câteva din clădiri. Asta e (…) Ne-am dat seama că e nevoie de un spital modern, un spital în care toate secțiile sunt în același loc. Și atunci am gândit acest spital regional, care va deservi întreaga țară prin faptul că medicii sunt căutați. Un spital monobloc de copii. Cei de la București am spus că avem spitalul regional de adulți din Florești și că nu ne pot da și spital de copii în același oraș pentru că asta ar însemna că primește prea mult Clujul. Vă finanțăm spitalul de adulți și vă aplicăm o penalitate la punctaj. E nedrept. Spitalul de Copii a fost cel mai avansat proiect din țară, ei nu au vrut să vadă lucrul acesta (…)

Am speranța că Spitalul de Copii va intra pe altă finanțare, Programul Operațional Sectorial de Sănătate, care din februarie este accesibil și putem să depunem. Am discutat cu primul ministru pe acest subiect, în mod direct am discutat și i-am explicat că pentru noi și pentru mine este esențial acest spital la care muncim de peste 2 ani. Iar celălalt obiectiv important, Centrul Integrat Multiorgan de Transplant i-am explicat că e o nevoie și o necesitate a României, nu atât a Clujului. Pentru că este păcat ca acest institut pe care îl avem în Cluj actualmente să funcționeze într-un pod când el ar putea fi mutat în 2 ani într-o clădire nouă pe care noi o putem face și o putem pune la dispoziția Ministerului Sănătății. E păcat ca ministerul să nu trateze ca o prioritate de țară acest obiectiv. Ar fi un centru pe harta Europei. I-am propus primului ministru să îl preia ca și proiect de țară. Ar fi important, indiferent de cine guvernează România, pe lângă spitalele regionale, să ai un astfel de institut de transplant care ar aduce oameni din toată lumea. Clujul ar fi o atracție pentru turismul medical oferind astfel de servicii. Mi-a spus că da, e important, știe subiectul, nu înțelege cum în doi ani am putut să facem ambele proiecte (Centrul de Transplant și Spitalul de Copii – n.r.) să ajungem la fază de licitație. I-am explicat că muncim de doi ani la aceste proiecte și mi-a garantat că îl va susține. În mai vine și rocada la prim ministru și dacă nu reușesc va trebui să încep iar cu al doilea prim ministru să îl convingem și pe el că e important să ai un spital de copii modern”, a declarat, miercuri, Alin Tișe.

Tișe a ținut să îi reamintească premierului Nicolae Ciucă că a mai avut diferențe de opinie cu un fost premier, Ludovic Orban, căruia i-a cerut demisia în nenumărate rânduri.

„I-am explicat lui Ciucă că eu am mai avut un diferend cu un alt prim ministru, cu Orban (Ludovic Orban – n.r.), atunci m-a persiflat și m-a tratat ca fiind ceva micuț și nesemnificativ și în fiecare zi am făcut conferință până când l-am convins că într-un județ în care majoritatea clujenilor au optat pentru o culoare politică nu poți veni să pui un prefect de la alt partid politic câtă vreme majoritatea din acest județ a dorit să fie condusă de un anumit partid. Nu poți veni ca prim ministru să nu ții cont de asta și să spui că «așa vor mușchii mei». Și ați văzut ce a pățit. Când eu îl criticam, el încerca să mă trateze ca ceva mărunțel care nu are importanță. Ciucă mi-a promis că va ține cont de proiectele noastre, dacă nu, o să fac cu Ciucă ce am făcut cu Orban, în sensul că în fiecare zi o să fac conferință de presă și o să îi cer demisia până când va finanța fie Spitalul de Copii, fie Centrul de Transplant. Eu am speranțe”, a răbufnit Tișe.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*