Sibiu Business Agency, structură a Consiliului Județean Sibiu, a facilitat construirea pe Valea Sadului a primului „landscape hotel” din Europa, investiție exclusiv românească cu o valoare inițială de 3 milioane de euro.
FOTO: Consiliul Județean Sibiu
După emiterea autorizației de construire, în termen de 18 luni vor fi construite 5 unități de cazare exclusiviste a căror tehnologie va permite numeroase experiențe, printre care rotirea construcției în direcția dorită, precum și urcarea sau coborârea acesteia la un anumit nivel față de sol.
Proiectul NCLAV este derulat de compania Inovasset SRL, locația fiind aleasă după ce, pe parcursul a doi ani de zile, investitorii au fost prospectat zona montană a județelor Prahova, Brașov, Sibiu, Alba și Cluj.
Cadrul natural de excepție, apropierea față de autostradă și Aeroport, accesul facil de pe drumul județean 105G, situația clară a reglementărilor cadastrale, cât și sprijinul autorităților locale, au fost principalele argumente pentru ca terenul necesar, de peste 4 hectare, să fie concesionat investitorilor de către Primăria Comunei Sadu.
„Felicitări tuturor celor implicați în dezvoltarea acestui ambițios și inovativ proiect de turism experimental”, a transmis Consiliul Județean Sibiu.