Aflată în cantonament în Antalya, echipa sibiană de Superligă FC Hermannstadt a disputat azi primul meci amical al anului. Un joc test în compania echipei elvețiene FC Winterthur (locul 7 în Prima Ligă), în tribune aflându-se și oficialii de la Rapid Daniel Niculae și Ionuț Voicu, dar și antrenori de la loturile naționale ale României.
Marius Măldărășanu a început cu Muțiu – Găman, Antoche, Jipa, Opruț, Fonseca, Mino Sota, Oroian, Butean, Balaure și Neguț. Rezerve: Căbuz, Stoica, Bejan, Medina, D. Iancu, Murgia, Gândilă, Ciubotaru, N’Goma, Bucuroiu, Biceanu, Gabi Iancu, Ayine, Mihart.
De remarcat lipsa lui Daniel Paraschiv de pe foaia de joc, dar și revenirea internaționalului Raul Opruț în primul 11 sibian! Acesta s-a întors la FC Hermannstadt sub formă de împrumut, de la echipa belgiană KV Kortrijk, până la finalul acestui sezon. La pauză, elvețienii au condus la 2-1, sibienii reușind să deschidă scorul prin Mino Sota (min. 15), dar primind apoi 2 goluri, în minutele 16 și 34. În partea a doua, antrenorii celor 2 echipe au operat numeroase schimbări, pentru a da minute cât mai multor jucători.
În cele din urmă, partida s-a încheiat 2-4 (1-2), Biceanu egalând în minutul 48 (execuție superbă de la peste 25 de metri), pentru ca Ramizi (minutul 60) să-și readucă echipa în avantaj, transformând un penalti, iar Randy Schneider (min. 81) să stabilească scorul final cu un șut din 10 metri, sub transversală.
Următorul meci de verificare din Antalya e programat vineri 12 ianuarie, în compania echipei Sumgayit PFC (locul 4 / Prima ligă / Azerbaidjan).
Reamintim lotul deplasat de FC Hermannstadt pentru cantonamentul din Antalya:
Portari: Cătălin Căbuz, Vlad Muțiu, Ionuț Pop (fotbalist FCH împrumutat la CSA Steaua București)
Fundași: Ionuț Stoica, Valerică Găman, Florin Bejan, Paul Antoche, Mihai Butean, Paolo Medina, Kevin Ciubotaru, Raul Opruț
Mijlocași: Mino Sota, Ciprian Biceanu, Cristi Neguț, Silviu Balaure, Alessandro Murgia, Alexandru Jipa, Alexandru Oroian, Dragoș Iancu, Kablan Davy N’Goma, Emmanuel Baba Ayine (fotbalist FCH împrumutat la ACS Gaz Metan Mediaș), Ianis Gândilă (Academia FCH), Ianis Mihart (cu acordul CSM Focșani)
Atacanți: Daniel Paraschiv, Ruben Fonseca, Cosmin Bucuroiu, Gabi Iancu
Staff tehnic: Marius Măldărășanu-antrenor principal, Laurențiu Costache-antrenor secund, Valentin Negru-antrenor secund, Florin Berța-antrenor portari, Sergiu Coc- preparator fizic, Dragoș Rusu-medic, George Halmaghi-kinetoterapeut, Mircea Fățan- magazioner
Staff administrativ: Dani Coman-președinte executiv, Radu Neguț-manager sportiv, Dănuț Perjă-team manager