Primarul din Sadu a reprezentat ACoR la discuțiile despre viitorul Program de Coeziune 2027–2034

Primarul comunei Sadu a participat la reuniunea grupului de lucru organizat la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, întâlnire dedicată stabilirii viitorului Program de Coeziune 2027–2034, un proces considerat esențial pentru direcțiile de finanțare care vor influența dezvoltarea comunităților din România în următorii ani.

Sursă foto: Valentin Ivan

„Am avut onoarea și responsabilitatea de a reprezenta 𝐀𝐂𝐨𝐑 la reuniunea grupului de lucru organizat la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, dedicat viitorului Program de Coeziune 2027–2034.

Este un proces extrem de important pentru România, pentru că aici se conturează direcțiile majore de finanțare care vor influența dezvoltarea comunităților noastre în următorii ani. În cadrul discuțiilor, am susținut ferm nevoia ca 𝐯𝐨𝐜𝐞𝐚 𝐜𝐨𝐥𝐞𝐜𝐭𝐢𝐯𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐥𝐨𝐜𝐚𝐥𝐞 𝐬𝐚̆ 𝐟𝐢𝐞 𝐚𝐮𝐳𝐢𝐭𝐚̆ 𝐬̦𝐢 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐠𝐫𝐚𝐭𝐚̆ în acest proces de planificare.
Am pus în prim-plan câteva priorități esențiale pentru mediul rural și pentru administrația locală:
continuarea finanțării proiectelor începute, inclusiv a celor aflate în risc de dezangajare din PNRR;
– investiții consistente în infrastructura de apă și apă uzată;
– mecanisme de compensare pentru comunitățile aflate în zone de protecție și conservare a biodiversității;
– continuitate pentru educație, cercetare, componenta socială și tranziția justă.
Am subliniat, totodată, că politica de coeziune trebuie să rămână puternic corelată cu 𝐝𝐞𝐳𝐯𝐨𝐥𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐫𝐮𝐫𝐚𝐥𝐚̆ 𝐬̦𝐢 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜𝐚 𝐚𝐠𝐫𝐢𝐜𝐨𝐥𝐚̆ 𝐜𝐨𝐦𝐮𝐧𝐚̆, pentru a reduce cu adevărat decalajele dintre comunități.
Viitorul cadru financiar va aduce o abordare mai integrată, cu accent pe competitivitate, securitate, tranziție verde și dezvoltare echilibrată. Tocmai de aceea, este esențial ca deciziile să fie fundamentate corect și adaptate realităților din teritoriu.
În același timp, a fost subliniată responsabilitatea noastră, a autorităților locale, de a duce la bun sfârșit investițiile din PNRR – un obiectiv pe care trebuie să îl tratăm cu maximă seriozitate.
Din perspectiva ACoR, rămânem un 𝐩𝐚𝐫𝐭𝐞𝐧𝐞𝐫 𝐚𝐜𝐭𝐢𝐯 𝐬̦𝐢 𝐫𝐞𝐬𝐩𝐨𝐧𝐬𝐚𝐛𝐢𝐥, implicați în susținerea:
– creșterii calității vieții în mediul rural;
– reducerii decalajelor între comunități;
– investițiilor în infrastructură și servicii publice;
– unei dezvoltări echilibrate și sustenabile.
 Vom continua să fim prezenți în aceste procese și să apărăm interesele legitime ale administrației publice locale”, se arată în postarea primarului de la Sadu.